Avocatul Poporului susține că numărul petițiilor din domeniul sănătății s-a dublat
Renate Weber susține că numărul petițiilor din domeniul sănătății s-a dublat, multe dintre acestea având legătură cu virusul SARS-CoV-2. Problemele pe care le semnalează Avocatul Poporului sunt durata excesivă a internărilor persoanelor asimptomatice și neacordarea asistenței medicale pentru cei care suferă de alte afecțiuni.
Renate Weber susține că una dintre problemele sistemului de sănătate ce a fost semnalată de cetățeni este durata internării pacienților asimptomatici și a dat exemplul unui medic ce a stat în spital timp de 68 de zile.
„Aş zice că au fost două mari teme care ne-au interesat. Pe de o parte au constatat (…) durata excesivă a internărilor persoanelor asimptomatice. Când spun excesivă vorbesc de săptămâni întregi, de 63 de zile, cea mai lungă perioadă pe care o ştiu eu, care mi-a fost adusă la cunoştinţă, e de 68 de zile şi chiar privea un medic. Dar au mai fost situaţii, săptămâni întregi, în orice caz, peste o lună. Problema a fost pe de o parte că se dispunea internarea, dar pe de altă parte neexternarea lor. Li se cerea tot timpul să aibă două teste negative la interval de câteva zile. Or testele acestea, vedeţi şi dvs., mai recunosc o rămăşiţă din virus şi ies pozitive. Aşa se face că au fost persoane care au rămas şi câte două luni în spital şi sigur că lucrul acesta a fost de interes pentru noi, pentru că nu e vorba numai de ocuparea unui pat în spital, e vorba inclusiv de traumele pe care persoanele alea care se simt sănătoase le au stând într-un spital de unde nu puteau să iasă, că erau pur şi simplu carantinate în acea cameră de spital”, a precizat Renate Weber, printr-o conferință de presă.
O altă problemă semnalată de Avocatul Poporului este neacordarea asistenței medicale pacienților care suferă de alte afecțiuni, aceasta precizând că a transmis, încă din 10 aprilie, nemulțumirile cetățenilor pe această temă către Ministerul Sănătății.
Sursă foto: Inquam Photos/Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/avocatul-poporului-sustine-ca-numarul-petitiilor-din-domeniul-sanatatii-s-a-dublat/ […]
… [Trackback]
[…] Read More to that Topic: mainnews.ro/avocatul-poporului-sustine-ca-numarul-petitiilor-din-domeniul-sanatatii-s-a-dublat/ […]
… [Trackback]
[…] Read More to that Topic: mainnews.ro/avocatul-poporului-sustine-ca-numarul-petitiilor-din-domeniul-sanatatii-s-a-dublat/ […]