Avocatul Poporului prezintă raportul de activitate pe 2024: Peste 12.000 de petiții și 3.600 de sesizări din oficiu

Avocatul Poporului a transmis, miercuri, Raportul de activitate pentru anul 2024, în care arată că a primit peste 12.000 de petiţii, iar în 3.600 de cazuri s-a sesizat din oficiu.
„Pentru a soluţiona orice petiţie avem la îndemână câteva proceduri, tipice unui mediator, schimburi de adrese cu respectivele autorităţi, discuţii telefonice, anchete pentru lămurirea unor aspecte şi emiterea unor Recomandări. Nu avem posibilitatea de a decide noi în locul respectivei autorităţi administrative şi nici de a sancţiona pe cineva, nici măcar atunci când autorităţile ignoră solicitările noastre şi pur şi simplu nu ne răspund (spre deosebire de alte instituţii similare din lume care au dreptul să sancţioneze autoritatea care nu cooperează, de ex. cazul Ombudsmanului spaniol, Defensor del Pueblo, de unde am împrumutat şi noi denumirea)”, se arată în Raport.
Avocatul Poporului menționează că, în majoritatea cazurilor, relația cu administrația publică, în special cea locală, este pozitivă, iar intervențiile instituției ajută autoritățile să respecte drepturile cetățenilor. De asemenea, instituția s-a sesizat din oficiu în peste 3.600 de cazuri, atât la sediul central, cât și la cele 15 birouri teritoriale.
„Subliniem că avem dreptul şi nu obligaţia de a sesiza Curtea Constituţională. Primim anual cam 1.200-1.300 de petiţii prin care ni se solicită să ne adresăm Curţii Constituţionale pe diferite texte de lege, de foarte multe ori chiar fără argumente, sau împotriva unor soluţii ale instanţelor de judecată, ceea ce este categoric imposibil şi unii din cei care ni se adresează lansează tot felul de acuzaţii, pe cât de dure pe atât de nefondate”, se arată în documentul citat.
Reprezentanții Avocatului Poporului explică faptul că decizia de a sesiza Curtea Constituțională nu este arbitrară, ci se bazează pe o analiză detaliată a actului normativ, raportat la normele constituționale și jurisprudența Curții Constituționale, Curții Europene a Drepturilor Omului și Curții Europene de Justiție.
În raportul pentru 2024, Avocatul Poporului subliniază nemulțumirile cetățenilor legate de nivelul de trai, condițiile de muncă, educație, sănătate, dreptul de proprietate și pensii.
De asemenea, continuă să rămână în atenția Avocatului Poporului probleme precum bullying-ul, condițiile de viață ale persoanelor vulnerabile, lipsa de personal în instituțiile de îngrijire și în penitenciare, și plata drepturilor de pensie și asigurări sociale pentru cei care au lucrat în străinătate.



