Friday, August 12, 2022
Jurnalism corect


Avocatul Poporului: Ne exprimăm îngrijorarea în legătură cu efectul nedorit al creşterii numărului de infracţiuni

By Vîrban Robert , in Justitie Stirile zilei , at 6 aprilie 2020 Etichete: , , ,

Avocatul Poporului, Renate Weber, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la creșterea numărului de infracțiuni și i-a solicitat ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, să comunice informații cu privire la o eventuală strategie de contracarare a fenomenului infracţional.

„Primim numeroase sesizări, aşa cum semnalează tot mai des mass-media, în legătură cu cazuri de înmulţire a actelor săvârşite, unele chiar cu violenţă, la adresa persoanelor sau a bunurilor acestora. Având în vedere că aplicarea măsurilor specifice stării de urgenţă presupune concentrarea în această sferă, a prevenirii răspândirii virusului, a activităţii autorităţilor cu atribuţii în sfera prevenirii fenomenului infracţional, ne exprimăm îngrijorarea în legătură cu efectul nedorit al creşterii numărului de infracţiuni privind bunurile şi persoanele în perioada următoare (…). Vă solicităm să ne comunicaţi dacă a fost stabilită deja sau este în curs de elaborare o strategie de contracarare a fenomenului infracţional ce se poate manifesta în acest context concret pentru garantarea siguranţei persoanelor şi a bunurilor. (…) Constatăm că, în acest context excepţional, cadrele Ministerului Afacerilor Interne, Poliţiei şi Jandarmeriei, ale Ministerului Apărării Naţionale şi ale Poliţiei Locale exercită în mod prioritar activităţi specifice pentru a asigura implementarea măsurilor adoptate în baza decretului prezidenţial nr. 195/2020, prin Ordonanţele militare nr. 1, 2, 3, 4, 5 şi 6 din 2020″, se arată în comunicatul Avocatului Poporului, citat de Agerpres.

Solicitarea Avocatului Poporului vine în contextul în care forțele din subordinea Ministerului de Interne și-au canalizat eforturile pentru aplicarea măsurilor din Ordonanțele militare ce au ca obiect împiedicarea răspândirii COVID-19.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW