Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Avocatul Poporului: Eliminarea burselor pentru liceenii din rural este nedreaptă


Avocatul Poporului critică eliminarea burselor sociale pentru elevii din mediul rural, care merg la liceu în altă localitate, după cum se arată într-un comunicat de presă al Instituției, remis luni, 12 septembrie. Ministerul Educației a eliminat bursa rurală pentru liceeni în cursul săptămânii trecute. Ulterior, Sorin Cîmpeanu a venit cu o serie de precizări, motivând eliminarea bursei rurale, necondiționată de venitul net lunar al familiei, prin lipsa banilor de la Guvern. Conform acestuia, dacă s-ar menține această bursă socială, s-ar diminua ajutorul financiar primit de elevii care se confruntă cu lipsuri materiale. 

În opinia Avocatului Poporului, prin eliminarea acestor burse se mențin și se adâncesc
inechitățile între elevii din mediul rural și cei din mediul urban.

„Decizia de a elimina această categorie de burse sociale este pe cât de surprinzătoare pe
atât de nedreaptă, având în vedere că ea afectează elevii din mediul rural care sunt nevoiți să
meargă în altă localitate la liceu, pentru că nu au în cea de domiciliu o astfel de instituție de
învățământ”, a transmis sursa citată.

Totodată, spune Instituția, eliminarea burselor rurale contravine Proiectului România Educată.

„(…) la Capitolul III punctul 1 Valorile promovate prin sistemul de educație, evidențiază în mod expres principiile care fac referire la echitate, după cum urmează:
<<Sistemul de educație asigură și respectă dreptul fiecărui elev de a avea șanse egale de
acces și de progres în educație, dar și de finalizare a studiilor. Un obiectiv fundamental privind echitatea este reducerea decalajelor dintre oportunitățile de învățare oferite grupurilor dezavantajate și cele oferite majorității. Este asigurată participarea echitabilă a tuturor potențialilor beneficiari la o educație de calitate, acordând atenție sporită nevoilor individuale de învățare. O prioritate o reprezintă reducerea decalajului dintre învățământul rural și cel urban. Sistemul este centrat pe cel care învață și se adaptează la nevoile lui, astfel încât fiecare elev să își atingă potențialul maxim>>”, se mai arată în comunicatul de presă.

Instituția Avocatului Poporului mai critică și faptul că decizia de eliminare a burselor rurale nu fost anunțată public de Ministerul Educației.

Bursa socială pentru elevii din mediul rural, care merg la liceu în altă localitate, necondiționată de venitul net lunar al familiei, a fost eliminată de Ministerul Educației prin Ordinul de ministru nr. 5.379 din 7 septembrie 2022, obținut de Edupedu.ro. Decizia nu a fost anunțată public.

Elevii din învățământul primar și gimnazial din mediul rural beneficiază în continuare de această bursă, în valoare de 200 de lei, potrivit actului normativ consultat de sursa menționată anterior.

Cîmpeanu invocă lipsa banilor

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a făcut sâmbătă, 10 septembrie, o serie de precizări cu privire la bursele elevilor. Conform acestuia, acordarea burselor rurale către elevii care învață în altă localitate decât cea de domiciliu, dar ale căror familii au venituri mari, ar diminua suma de bani pe care Ministerul Educației o poate acorda elevilor care se confruntă cu lipsuri financiare.

„Reprezentanții politicianismului care solicita sa primească burse sociale și toți elevii proveniți din familii cu venituri mari sau foarte mari, doar pentru ca locuind in proximitatea marilor orașe învață în licee din București, Cluj, Iasi, Timișoara sau Sibiu, solicita ca elevii aflați cu adevărat in dificultate sa aibă un sprijin material puternic diminuat! Iar cu acest lucru Ministerul Educatiei NU poate fi de acord!”, a scris ministrul de resort pe pagina sa oficială de Facebook.

Elevii care învață în altă localitate decât cea de domiciliu pot beneficia în continuare de asigurarea gratuității transportului, cât și de burse sociale. De cele din urmă beneficiază toți elevii aflați in dificultate din punct de vedere socio-economic sau medical, conform ministrului.

CITEȘTE ȘI: Cîmpeanu dă asigurări că transportul elevilor și bursele sunt asigurate de Guvern

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *