Avocatul Poporului a atacat la CCR ordonanța privind liberalizarea serviciilor medicale
Avocatul Poporului, Renate Weber, a atacat la Curtea Constituțională OUG 25/2020, ordonanța de urgență care prevede liberalizarea unor servicii medicale pentru clinicile de sănătate private.
Conform unui comunicat, Avocatul Poporului semnalează faptul că inițiatorii ordonanței au omis să ”solicite și să obțină avizul conform al Comisiei interministeriale pentru suport tehnic, organismul de la care era obligat de lege să îl ceară, întrucât O.U.G. 25/2020 are ca obiect de reglementare inclusiv asistența medicală de urgență”.
De asemenea, se semnalează faptul că ordonanța vine să afecteze calitatea serviciilor medicale publice prin diminuarea resurselor. – ”Finanțarea de la bugetul de stat va fi transferată către sectorul privat, efectele pe termen mediu și lung vor conduce la sărăcirea accentuată a sistemului public de servicii medicale, concomitent cu lipsa accesului la orice tip de servicii medicale al persoanelor care nu-și permit accesarea serviciilor private”.
O altă critică a Avocatului Poporului vizează faptul că prin liberalizarea acestor servicii nu se va asigura concurența de pe poziții egale între operatorii privați și cei publici, din cauza faptului că achizițiile publice de materiale și medicamente urmează o altă procedură.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More here on that Topic: mainnews.ro/avocatul-poporului-a-atacat-la-ccr-ordonanta-privind-liberalizarea-serviciilor-medicale/ […]