Tuesday, April 30, 2024
Jurnalism corect


Avocat din Pitești, reținut de DNA pentru trafic de influență / Ar fi primit 10.000 de euro de la un condamnat, cu promisiunea admiterii recursului la ÎCCJ

By Ana Teșcan , in Justitie Stirile zilei , at 18 ianuarie 2024 Etichete: , ,

Un avocat în cadrul Baroului Argeș a fost reținut joi, 18 ianuarie, de Direcția Națională Anticorupție (DNA) Pitești pentru trafic de influență. Potrivit anchetatorilor, avocatul ar fi solicitat o sumă de 10.000 de euro de la un condamnat la închisoare, în schimbul presupusei sale influențe asupra judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) în vederea determinării acestora să adopte o cale extraordinară de atac.

Avocatul ar fi primit efectiv suma de 10.000 de euro, în perioada aprilie-iulie 2019, prin mai multe transferuri făcute prin intermediul sistemului „Western Union”, potrivit unui comunicat de presă al DNA. 

„Banii respectivi ar fi fost pretinși de suspect pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra judecătorilor din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și că-i va determina pe aceștia să adopte o soluție de admitere a recursului în casație pe care martorul, prin intermediul avocatului, urma să o exercite”, se arată în comunicatul de presă citat. 

Avocatul se pregătea pentru intrarea în magistratură

Surse judiciare au declarat pentru Main News că avocatul se numește Alin Anton. Conform presei locale, avocatul susținuse recent examenul de admitere la Institutul Național de Magistratură (INM), unde fusese admis.

Alin Anton este avocat specializat în Drept Penal, face parte din Baroul Argeș și profesează de 18 ani.

Potrivit anchetaonline.ro, avocatul s-a alăturat la începutul anului 2023 formațiunii politice Forța Dreptei.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW