Stirile zilei
Avion de mici dimensiuni prăbuşit în curtea Astra Vagoane Arad

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit, sâmbătă, în curtea Astra Vagoane din Arad.
ISU Arad anunţă, sâmbătă, un accident aviatic.
”Avion de mici dimensiuni prăbuşit în curtea unei societăţi comerciale din municipiul Arad, Calea Aurel Vlaicu”, a transmis ISU Arad.
Intervin forţe şi mijloace din cadrul Detaşamentului Arad cu două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o ambulanţă SMURD Terapie Intensivă Mobilă. La locul evenimentului sunt alocate şi trei ambulanţe SAJ.
Din primele informaţii, avionul a căzut în curtea Astra Vagoane din Arad.



