Tuesday, January 26, 2021
Jurnalism corect


Aviația va fi folosită pentru creșterea precipitațiilor

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 3 iulie 2020 Etichete: , ,

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a declarat vineri, la Bistriţa, că aviaţia va fi folosită pentru creşterea precipitaţiilor, urmând să fie create două centre zonale în Moldova şi Muntenia.

„Am prins şi în programul de relansare economică utilizarea aviaţiei pentru creşterea precipitaţiilor. Vor fi două centre zonale de coordonare, unul în Moldova şi unul în Muntenia, care pot să acţioneze şi pentru creşterea precipitaţiilor, dar şi ca sistem antigrindină”, a spus Adrian Oros, citat de AGERPRES.

În ceea ce priveşte sistemul naţional antigrindină, ministrul a vorbit despre extinderea acestuia cu 150 de puncte de lansare, pentru ca suprafaţa protejată să crească la 3,5 milioane de hectare.

„Vom extinde, tot prin programul naţional de investiţii şi relansare, şi sistemul naţional antigrindină, pentru că, aţi văzut, după acea perioadă de secetă, în multe zone, care nu sunt acoperite de sistemul antigrindină care există şi care acum are 100 de puncte de lansare şi protejează cam 1,5 milioane de hectare ca suprafaţă, este nevoie ca acest sistem să fie extins cu încă 150 de puncte de lansare, suprafaţă protejată extinzându-se la 3,5 milioane hectare”, a declarat Adrian Oros.

Ministrul Agriculturii a efectuat, vineri, o vizită în judeţul Bistriţa-Năsăud, ocazie cu care a vizitat obiective de investiţii (fermă pomicolă, fabrică de lapte, fermă de vaci, abator şi fabrică de mezeluri) şi a avut întâlniri cu conducerea judeţului, cu specialişti din domeniu şi cu fermieri.

Sursa foto: Inquam Photos / Cornel Putan

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW