Stirile zilei
Avertisment pentru românii care merg în Spania. Anunțul MAE, după emiterea unui cod roșu de ploi abundente

Românii care merg în Spania, provincia Huelva din Comunitatea Autonomă Andaluzia, sunt avertizați că a fost emis un cod roșu de ploi abundente pentru această regiune, pentru miercuri.
În concret, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Spaniei, provincia Huelva din Comunitatea Autonomă Andaluzia, asupra faptului că Agenția Meteorologică de Stat (AEMET) a actualizat prognoza de vreme nefavorabilă și a emis un cod roșu de ploi abundente pentru această regiune, pentru data de 29 octombrie 2025.



