Avertisment ANM: Cod galben de ceață în nouă județe din țară
Vineri dimineața, Administrația Națională de Meteorologie a emis atenționări nowcasting Cod galben pentru ceață densă în localități din nouă județe, valabile în orele următoare.
Conform meteorologilor, până la ora 9:00, în mai multe localități din județele Alba, Mureș, Sibiu și Harghita (zona depresionară), se va înregistra ceață densă, care va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.
În județul Suceava, în localitățile precum Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Vama, Fundu Moldovei, Șaru Dornei, Dorna Candrenilor, Pojorâta, Iacobeni, Sadova, Panaci, Poiana Stampei, Cârlibaba, Coșna și Ciocănești, condițiile meteorologice vor favoriza formarea gheții, în funcție de condițiile locale.
De asemenea, până la ora 11:00, mai multe localități din județele Maramureș, Cluj, Sălaj și Bistrița-Năsăud se confruntă cu ceață densă și vizibilitate redusă. Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum șase ore, conform precizărilor ANM.
foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii