Autostrada Unirii: CNAIR poate lansa licitația pentru Podul peste Prut de la Ungheni

Guvernul a aprobat miercuri, 10 mai, indicatorii tehnico-economici în vederea construirii Podului peste Prut de la Ungheni, parte a Autostrăzii Unirii. Acesta este ultimul pas procedural pentru lansarea licitației privind proiectarea și execuția lucrărilor.
Valoarea totală a investiției este de aproximativ 200 milioane lei, TVA inclus. Finanţarea proiectului se va realiza din fonduri europene nerambursabile, prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei, și de la bugetul de stat.
„România are câteva proiecte depuse care sunt acum în evaluare,astea au fost deja câştigate, dar mai are mai multe poduri, de exemplu, cu Republica Moldova. Între ele, acest Ungheni – Ungheni este un pod rutier. Uniunea Europeană cofinanţează cu România structura efectivă a podului rutier de la Ungheni, care vine şi completează A8 către Republica Moldova. Republica Moldova va finanţa căile de acces către pod. România mai are un proiect pe care îl finanţează ministerul Transporturilor pentru tot ceea ce înseamnă parcare inteligentă, acces către pod în zona Ungheni”, a declarat miercuri, comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean, în cadrul conferinței prilejuite de încheierea acordului de finanțare.
Autostrada Unirii va avea o lungime de aproximativ 300 km, fiind împărțită în două segmente: Târgu Mureș – Târgu Neamț (circa 210 km) și Târgu Neamț – Iași – Ungheni (circa 90 km). De asemenea proiectul cuprinde și construirea unui nou pod peste Prut, la Ungheni.
În lungime de 1,14 km, noul pod va asigura conexiunea Autostrăzii Unirii cu Republica Moldova, iar datorită acestuia distanţa dintre Ungheni (Republica Moldova) și Iași se va reduce cu aproximativ 25 km.



