Saturday, May 25, 2024
Jurnalism corect


Autostrada Unirii: Cătălin Drulă anunță finanțarea din fonduri europene a segmentului Târgu Neamț-Iași-Ungheni

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 24 iunie 2021

Construcția segmentului Târgu Neamț-Iași-Ungheni, parte din „Autostrada Unirii”, va fi finanțată din fonduri europene, prin Programul Operațional de Transport, a anunțat ministrul transporturilor, Cătălin Drulă. 

În plus, oficialul a ținut să precizeze că se află în discuții cu firma Consitrans, cea care realizează proiectarea acestui segment de autostradă, pentru predarea înainte de termen a documentației pentru sectorul critic Târgu Frumos-Lețcani.

„Segmentul Târgu Neamț-Iași-Ungheni va fi finanțat din bani europeni prin Programul Operațional de Transport 2021-2027. Termenul de livrare al proiectului tehnic este 2023. Imediat ce va fi livrat, o să lansăm licitația. Sectorul Târgu Frumos – Lețcani, care este prioritar, poate reușim să-l scoatem la licitație chiar anul viitor. Ar fi o surpriză frumoasă dacă o să-l scoatem la licitație anul viitor. Avem o discuție cu prestatorul”, a declarat Cătălin Drulă, într-o conferință de presă susținută la sediul USR PLUS Iași.

Autostrada Unirii

Autostrada Unirii va avea o lungime de 311 km, fiind împărțită în două segmente: Târgu Mureș-Târgu Neamț (211 km) și Târgu Neamț–Iași–Ungheni (100 km). De asemenea proiectul cuprinde și construirea unui nou pod peste Prut, la Ungheni.

Pe segmentul Târgu Mureș-Târgu Neamț, firma spaniolă Acciona lucrează la realizarea studiului de fezabilitate, care, după mai multe amânări, ar urma să fie predat până la finele lunii august.

Celălalt segment, Târgu Neamț–Iași–Ungheni, se află într-un stadiu mai puțin avansat. După mai multe amânări, pe 8 aprilie, compania de drumuri a încheiat contractul cu firma Consitrans pentru proiectarea completă a acestui segment de autostradă. O lună mai târziu, pe 7 mai, a fost emis ordinul de începere a etapei de proiectare, termenul contractual fiind de 25 de luni. Cu alte cuvinte, întreaga documentație ar trebui predată până în iunie 2023.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


  • Ati observat ca la conferinta de presa a vorbit despre tronsonul tg neamt – iasi – ungheni,despre capetele din A8 dar nimic despre cei 120km de zona montana dintre Miercurea Nirajului si Leghin (NT)?

    Bucata aia montana cui ii ramane?

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW