Friday, April 12, 2024
Jurnalism corect


Autostrada Transilvania: CNAIR reia licitația pentru lotul ce cuprinde tunelul Meseș / CAB a respins contestația Strabag

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 8 august 2022

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii poate continua licitația pentru proiectarea și execuția lotului Poarta Sălajului – Nușfalău (41 km), care cuprinde tunelul Meseș, din Autostrada Transilvania, după ce Curtea de Apel București a respins contestația depusă de Strabag. 

Responsabilii din CNAIR vor trebui acum să reevalueze oferta depusă de Strabag, în condițiile în care Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a admis parțial, în iunie 2022, contestația depusă de WeBuild. Italienii solicitaseră excluderea firmei austrice pe motiv că din acționariat făcea parte oligarhul rus, Oleg Deripaska, plasat de Uniunea Europeană pe lista de sancțiuni.

În noiembrie 2020, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a lansat licitația pentru proiectarea și execuția lotului Poarta Sălajului – Nușfalău din Autostrada Transilvania. Proiectul este unul extrem de dificil, presupunând construirea a 65 de viaducte, poduri și pasaje pe și peste autostradă, în lungime totală de 13 km. Tunelul Meseș, cu două galerii, va avea o lungime de 2,89 km și două benzi de circulație pe sens. Valoarea estimată a contractului este de 3,92 miliarde lei fără TVA.

Dintre cei 12 candidați inițiali, CNAIR a selectat șase pentru a depune oferte în etapa a doua a licitației:

1. ASOCIEREA MAPA INSAAT VE TICARET A.S. – CENGIZ INSAAT SANAYI VE TICARET A.S. (Turcia)

2. ASOCIEREA STRABAG SRL – ACCIONA CONSTRUCCION SA (Austria – Spania)

3. IMPRESA PIZZAROTTI & C S.p.A. (Italia)

4. ASTALDI SPA (Italia)

5. ASOCIEREA TEKFEN INSAAT VE TESISAT A.S. – DOGUS INSAAT VE TICARET A.S. (Turcia)

6. ASOCIEREA REC ULUSLARARASI İNŞAAT YATIRIM SANAYİ VE TİCARET ANONİM ŞİRKETİ – ONUR TAAHHUT TAŞIMACILIK INŞAAT TICARET VE SANAYI A.Ş. (Turcia)

Sursa foto: Inquam Photos / Tudor Costache

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW