Sunday, November 24, 2024
Jurnalism corect


Autostrada Transilvania: CNAIR nu exclude rezilierea contractului pentru lotul Biharia-Chiribiș. Ar fi a treia de la demararea proiectului în 2004

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 19 mai 2021

Cu toate că lucrările la lotul Biharia-Chiribiș, în lungime de 28,5 km, parte din Autostrada Transilvania, ar fi trebuit demarate încă de la începutul acestui an, potrivit contractului, constructorul Selina nu a finalizat nici până în acest moment etapa de proiectare, existând posibilitatea rezilierii înțelegerii, așa cum recunosc reprezentanții CNAIR în răspunsul transmis la solicitarea Mainnews.ro.

Povestea lotului Biharia-Chiribiș începe în anul 2004, odată cu încheierea contractului de către Guvernul Adrian Năstase cu firma americană Bechtel. Lucrările avansează extrem de lent, principalele probleme fiind legate de lipsa finanțării, slaba mobilizare a constructorului, dar mai ales clauzele din contract, extrem de păguboase pentru statul român. Nouă ani mai târziu, autoritățile române decis să rezilieze contractul cu firma americană, la stadiul de puțin peste 50%.

În mai 2015, s-a semnat un alt contract, cu spaniolii de la Corsan, însă un an mai târziu se reziliază înțelegerea, fără ca avansul lucrărilor să se schimbe.

Pe 12 iunie 2020, compania de drumuri a semnat cel de-al treilea contract pentru construirea lotului Biharia-Chiribiș, cu firma românească Selina, deținută de controversatul om de afaceri Beniamin Rus, pentru suma de 326 milioane lei fără TVA. Pe 14 septembrie 2020 se emite ordinul de începere a activității de proiectare, termenul fiind de 6 luni. Practic, proiectul tehnic ar fi trebui depus până pe 16 martie 2021. Cu toate acestea, potrivit CNAIR, documentația tehnică elaborată de Selina nu respectă obligațiile contractuale, fiind fixată data de 18 iunie 2021 ca termen limită de depunere. Din informațiile publicate pe forumul Peundemerg.ro, constructorul orădean are mari probleme în a elabora un proiect pe baza căruia costul lucrărilor să fie mai mic decât suma prevăzută în contract.

CNAIR nu exclude rezilierea

Întrebați direct dacă contractul pentru lotul Biharia-Chiribiș va fi reziliat, reprezentanții CNAIR au transmis că acesta nu este o măsură dorită, dar pe care nu o pot exclude în acest caz.

„CNAIR SA are ca obiectiv finalizarea tronsonului de autostradă și darea acestuia în exploatare, tocmai de aceea rezilierea contractului nu este o măsură pe care CNAIR SA o încurajează.

Totuși, în situația în care Antreprenorul refuză să acționeze pentru îndeplinirea obligațiilor legale ce decurg din contract, se va lua în calcul și această opțiune (n.r. – rezilierea)”, se arată în răspuns companiei de drumuri, transmis la solicitarea Mainnews.ro.

Lotul Biharia-Chiribiș

Constructor nou: Asocierea Trameco – Vahostav – Drumuri Bihor – Drum Asfalt – East Water Drillings

Valoarea contractului: 326,5 milioane lei fără TVA (reprezentând 66.43% din estimarea CNAIR de 491,4 milioane lei)

Data semnării noului contract: 12.06.2020

Durata: 6 luni perioada de proiectare și 18 luni perioada de execuție a lucrărilor

Garanție: 10 ani

Data emiterii ordinului de începere a etapei de proiectare: 14.09.2020

Sursa foto: Peundemerg.ro

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW