Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Autostrada Transilvania: A fost lansată licitația pentru lotul 3 Chețani-Câmpia Turzii / Cătălin Drulă: Urmărim cu prioritate acest proiect

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 20 iulie 2021

Licitația pentru finalizarea lucrărilor pe lotul 3 al Autostrăzii Transilvania, porțiunea dintre Chețani și Câmpia Turzii, a fost lansată marți. Ministrul Transporturilor susține că este crucial să nu mai existe alte întârzieri în finalizarea proiectului, după ce a fost depășit cu 5 ani termenul de construire.

Urmărim cu prioritate acest proiect, pentru că este crucial să nu mai existe alte întârzieri peste cei cinci ani în care românii ar fi trebuit să poată deja circula pe această autostradă”, a scris Cătălin Drulă, pe Facebook.

Scurt istoric al lotului Chețani-Câmpia Turzii

Contractul a fost licitat și atribuit în 2015. Lucrările au început în 2016 și ar fi trebuit să se încheie într-un an. În 2021 ajunseseră la doar 40%, după ce constructorul a intrat în insolvență.

După un „progres” de numai 1% în 5 luni, Compania de drumuri a ajuns la soluția pe care a încercat să o evite până acum, dar care devenea singura opțiune fezabilă pentru avansarea lucrărilor – a reziliat contractul, cu intenția de a relicita urgent proiectul.

În primăvară, instanța a dispus suspendarea rezilierii până la judecarea pe fond. Luna aceasta, situația s-a deblocat, odată cu admiterea cererii creditorilor de declarare a falimentului antreprenorului care și-a pierdut capacitatea de folosință. Astfel, Compania de drumuri a putut să notifice încetarea de drept a contractului și să organizeze cât mai rapid noua licitație”, arată ministrul Transporturilor.

CITEȘTE MAI MULTE AICI: Autostrada Transilvania: Tribunalul București a suspendat rezilierea contractului pentru lotul Chețani-Câmpia Turzii / Cătălin Drulă: Le cer celor care sunt în spate să se oprească din acțiuni contrare interesului public

Chețani – Câmpia Turzii

Lungime: 15,691 km

Valoare contract: 279,7 milioane lei fără TVA

Data semnării contractului: 19 februarie 2015

Durata: 4 luni proiectare și 12 luni execuție

Garanție: 4 ani

Termen de finalizare: septembrie 2017

VEZI ȘI: VIDEO Dialog neverosimil între Klaus Iohannis, Lucian Bode și reprezentantul unei companii care trebuia să finalizeze acum trei ani un tronson de autostradă

Sursă foto: Asociația Pro Infrastructută

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Find More on that Topic: mainnews.ro/autostrada-transilvania-a-fost-lansata-licitatia-pentru-lotul-3-chetani-campia-turzii-catalin-drula-urmarim-cu-prioritate-acest-proiect/ […]

  • … [Trackback]

    […] Here you can find 39422 more Info to that Topic: mainnews.ro/autostrada-transilvania-a-fost-lansata-licitatia-pentru-lotul-3-chetani-campia-turzii-catalin-drula-urmarim-cu-prioritate-acest-proiect/ […]

  • … [Trackback]

    […] Here you will find 20015 additional Info on that Topic: mainnews.ro/autostrada-transilvania-a-fost-lansata-licitatia-pentru-lotul-3-chetani-campia-turzii-catalin-drula-urmarim-cu-prioritate-acest-proiect/ […]

  • … [Trackback]

    […] Find More Info here on that Topic: mainnews.ro/autostrada-transilvania-a-fost-lansata-licitatia-pentru-lotul-3-chetani-campia-turzii-catalin-drula-urmarim-cu-prioritate-acest-proiect/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *