Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Autostrada Soarelui: CNAIR a anunțat ridicarea restricțiilor impuse la podul de la Fetești

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 5 iulie 2023 Etichete: , ,

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat ridicare, începând de joi, 6 iulie, ridicarea restricțiilor de circulația impuse pe Autostrada Soarelui pentru reabilitarea podului peste brațul Borcea.

În prezent, stadiul fizic al lucrărilor de reabilitare este de 78%, iar după finalizarea sezonului estival, se vor mai introduce restricții de trafic pentru realizarea ultimelor lucrări de mult mai mică anvergura, în vederea finalizării reabilitării și realizării recepției.

„Defectele structurale la tablierele din beton armat ale podului peste brațul Borcea, calea 2, au fost evaluate prin carotare încă din vara anului 2022. Experții responsabili de interpretarea rezultatelor de laborator, au solicitat înca o evaluare a betonului suprastructurii, după decopertarea straturilor căi și a betonului de pantă. Astfel, în luna martie 2023 a avut loc ultima evaluare a stării de degradare a suprastructurii de beton armat a podului. După interpretarea ultimelor rezultate, experții au luat decizia de a spori cantitățile de beton structural necesare a fi înlocuite”, au transmis reprezentanții CNAIR.

Lucrările de reparații structurale realizate la podurile dunărene Borcea și Cernavodă vor avea o perioada de serviciu de cel puțin 40 ani, dau asigurări reprezentanții companiei de drumuri, garanția fiind de 5 ani după recepție.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii