Stirile zilei

Autostrada Sibiu – Pitești | Secțiunea 3 Cornetu – Tigveni, scoasă la licitație de CNAIR

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat miercuri licitația pentru proiectarea și execuția secțiunii 3 Cornetu – Tigveni (37,4 km), cea mai dificilă din Autostrada Sibiu – Pitești. Valoare estimată a lucrărilor este de 5,3 – 5,8 miliarde de lei fără TVA, iar termenul de finalizare este de 73 de luni (14 luni proiectare și 59 de luni execuție) de la data semnării contractului, însă ofertanții primesc puncte în plus pentru reducerea acestei durate. 

Potrivit anunțului publicat pe SEAP, data limită de depunere a ofertelor este de 10 noiembrie 2020, iar evaluarea se va face până cel târziu la 20 aprilie 2021.

Totodată, Compania de Drumuri anunță firmele interesate că își rezervă dreptul de a achiziționa noi servicii în cuantum de 483 milioane de lei fără TVA, o marjă de siguranță a autorităților pentru eventuale „surprize” ce pot apărea pe parcursul derulării contractului. Reamintim că CNAIR a decis să lanseze această licitație în condițiile în care documentația tehnică nu este completă, din aceasta lipsind foraje geotehnice.

Principalele lucrări care vor avea loc pe această secțiune sunt:

– 95 de poduri și pasaje

– Tunelul Poiana cu două galerii independente în lungime de 1.7 km/ galerie

– Nod rutier Cornetu și Nod rutier Văleni

– Ecoduct în zona localității Călinești

Criterii de evaluare a ofertelor

– Prețul; 50%

– Perioada de garanție a lucrărilor; 9%

– Durata de execuție a contractului 10%

– Experiența deținută de șeful echipei de proiectare; 4%

– Experiența deținută de inginerul proiectant de poduri; 6%

– Experiența deținută de inginerul proiectant de tuneluri; 6%

– Înlocuirea terasamentelor și a lucrărilor de consolidare aferente acestora cu lucrări de artă (pod/pasaj/ viaduct) în zonele în care sunt prevăzute „ziduri de sprijin de rambleu pentru limitarea amprizei; 15%

Autostrada Sibiu – Pitești

Autostrada Sibiu – Piteşti va avea o lungime de peste 122 de km, este împărțită în 5 loturi, va lega Centrul şi Vestul României de reţeaua europeană de autostrăzi, fiind o parte importantă a Coridorului 4 Paneuropean. Secțiunea 1 este contractată cu firma austriacă Porr Construct. Pe secțiunea 5 Curtea de Argeș – Pitești (30,35 km) a fost semnat contractul pentru proiectare și execuție cu italienii de la Astaldi.

În următoarea perioadă urmează să fie anunțat câștigătorul licitației pentru proiectarea și execuția secțiunii 4 Tigveni – Curtea de Argeș (9,86 km), favorită fiind firma China Railway.

În ceea ce privește secțiunea 2 Boița – Cornetu (31,33 km), CNAIR a anulat licitațiile pentru realizare unor studii geotehnice suplimentare. Oficialii din compania de drumuri au declarat că intenționează să lanseze direct licitația pentru proiectare și execuție.

Secțiunea 1 (13.170 km Sibiu – Boița)

– Constructor: Porr Construct SRL

– Valoarea ofertată: 612,647,863.38 lei fără TVA

– Sursa de finanțare: POIM în cofinanțare cu bugetul de stat al României

– Data semnării contractului: 14 Aprilie 2019

– Durata contractului: 168 luni din care 12 luni perioada de proiectare, 36 luni perioada de execuție a lucrărilor și 120 de luni perioada de garanție a lucrărilor

– Stadiul lucrărilor: 19,95%

Secțiunea 5 (30.350 Km Curtea de Argeș – Pitești)

– Constructor: Astaldi SpA

– Valoarea ofertată: 1,710,277,069.34 lei fără TVA

– Sursa de finanțare: POIM în cofinanțare cu bugetul de stat al României

– Data semnării contractului: 11 mai 2020

– Durata contractului: 180 luni din care 12 luni perioada de proiectare, 48 luni perioada de execuție a lucrărilor și 120 de luni perioada de garanție a lucrărilor

– Stadiul lucrărilor: 0% (nu a fost finalizată proiectarea)

Sursa foto: Facebook / Asociația Pro Infrastructură

Articole Recomandate

Back to top button