Autostrada Sibiu – Pitești: Peste 900 de muncitori, mobilizați de WeBuild pe șantierul Secțiunii 5

După un început destul de greoi pentru care s-a ales și cu un certificat negativ intermediar, constructorul Secțiunii 5 Curtea de Argeș – Pitești a Autostrăzii Sibiu – Pitești și-a îmbunătățit semnificativ ritmul de lucru. Potrivit directorului general al CNAIR, Cristian Pistol, firma WeBuild lucrează în acest moment cu peste 900 de muncitori și 300 de utilaje, încercând astfel să recupereze din decalajele acumulate.
Începute oficial pe 25 august 2021, lucrările la cei 30,35 km ai Secțiunii 5 a Autostrăzii Sibiu – Pitești se află abia în stadiul de 15%, deși termenul de finalizare este în cursul anului 2025. Somați de compania de drumuri printr-un certificat negativ intermediar, WeBuild, firma care recent a obținut și contractul pentru Secțiunea 3, a crescut mobilizarea.
Potrivit directorului general al CNAIR, italienii au obținut autorizarea pentru două gropi de împrumut din care vor extrage material pentru umpluturi, urmând ca în perioada imediat următoare să fie deschidă și cea de a treia exploatare.
Conform oficialului, constructorul lucrează în aceste zile la armarea și cofrarea elementelor de structură, terasamente, respectiv la relocarea și protejarea utilităților.
Cu o valoare de 1,71 miliarde lei fără TVA, contractul pentru proiectarea și execuția secțiunii de autostradă Curtea de Argeș – Pitești a fost încheiat pe 11 mai 2020. Termenul de proiectare este de 1 an, iar 4 ani sunt prevăzuți pentru execuția lucrărilor. Garanția este de 10 ani.
Autostrada București – Nădlac
Începută înainte de Revoluție prin construirea segmentului între București și Pitești, Autostrada A1 București – Nădlac are în prezent două mari „găuri”. Este vorba despre Sibiu – Pitești, respectiv o porțiune de circa 9 km din care 2 km de tunel pe lotul 2 al segmentului Lugoj – Deva.
Autostrada Sibiu – Piteşti va avea o lungime de peste 122,11 de km este împărțită în cinci secțiuni:
Secțiunea 1: Contract în derulare cu Porr Construct din Austria. Inaugurare în 2022.
Secțiunea 2: CNAIR a semnat contractul cu asocierea Mapa Insaat Ve Ticaret – Cengiz Insaat din Turcia. Termenul de realizare prevăzut este de 18 luni pentru proiectare și 50 de luni execuție. Nu a fost încă emis ordinul de începere a activităților de proiectare.
Secțiunea 3: CNAIR a semnat pe 1 august contractul cu asocierea WeBuild – Trancrad. Lucrările ar trebui să fie gata în a doua parte a anului 2027.
Secțiunea 4: În noiembrie 2021 a fost semnat contractul cu Porr Construct. Termenul este de 16 luni perioada de proiectare și 44 luni perioada de execuție a lucrărilor.
Secțiunea 5: WeBuid a început lucrările în septembrie 2021, stadiul actual fiind de 15%. Termenul de execuție este de 4 ani.



