Sunday, April 21, 2024
Jurnalism corect


„Autostrada Nordului”: CNAIR a semnat contractele pentru documentația loturilor Bistrița – Vatra Dornei și Vatra Dornei – Suceava

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 10 martie 2021

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a semnat contractele pentru elaborarea studiilor de fezabilitate aferente loturilor Bistrița – Vatra Dornei și Vatra Dornei – Suceava, necesare construcției drumului de mare viteză Baia Mare – Suceava. Documentația trebuie să fie predată în termen de 18 luni.

Pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate aferent lotului 2, Bistrița – Vatra Dornei contractul a fost semnat cu Explan SRL, valoarea fiind de 15,79 milioane lei fără TVA.

Studiul de Fezabilitate pentru lotul 3, Vatra Dornei – Suceava, va fi elaborat de Asocierea Best Consulting & Design SRL – Ingenieria Especializada Obra Civil e Industrial SA, valoarea contractului fiind de 14.47 milioane lei fără TVA.

Sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile.

Prestatorii trebuie să asigure, conform contractelor, următoarele servicii:

– Elaborarea Studiului de Fezabilitate (SF), ținând cont de aplicabilitatea în totalitate a legislației în vigoare (norme, normative, standarde, legi etc.);

– Întocmirea documentației suport și asistența acordată Beneficiarului pentru depunerea și susținerea aplicației de finanțare;

– Pregătirea documentației de atribuire a contractului de proiectare și execuție lucrări și Asistența tehnică acordată Beneficiarului în perioada derulării procedurilor de achiziție publică pentru proiectare și execuție lucrări.

Câștigătorul pe lotul 1, contestat

Pentru lotul 1, Baia Mare – Bistrița, a fost desemnată câștigătoare Asocierea Search Corporation – Egis International SAS – Egis România SA – Formin SA pentru suma de 15,2 milioane lei fără TVA, însă, fiind depuse contestații, nu o putut fi semnat contractul.

Sursa foto: Inquam Photos / Alex Nicodim

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW