Stirile zilei

Autostrada de 250 milioane de euro ținută „muzeu” după ce o firmă din Bulgaria a greșit sudurile / Noi detalii oferite de CNAIR

În lungime de aproximativ 30 km, Lotul 2 Mizil–Pietroasele al Autostrăzii A7 Ploiești–Buzău este aproape finalizat, însă traficul rutier nu poate fi deschis după ce firma bulgărească Trace a greșit sudurile la trei structuri. În prezent, problemele sunt aproape remediate, însă CNAIR evită să ofere un termen clar de inaugurare.

Situație rocambolescă pe Lotul 2 Mizil–Pietroasele al Autostrăzii A7 Ploiești–Buzău. Lucrările au început aici în august 2022 și ar fi trebuit finalizate în termen de 20 luni, adică până în aprilie 2024. Numai că socoteala autorităților, presate de termenele limită impuse de Planul Național de Redresare și Reziliență, nu s-a potrivit cu realitatea din teren. În ciuda unui început promițător, constructorii – Coni (România) și Trace (Bulgaria) – și-au pierdut rapid ritmul, fiind devansați până și de vecinii de pe Lotul 1, italienii de la Pizzarotti, care au reușit deschiderea la finele anului trecut.

După mai multe amânări, când toate problemele păreau rezolvate, autoritățile au descoperit o situație extrem de gravă. Mai exact, sudurile de la trei structuri, realizate de Trace, sunt neconforme și reprezintă un pericol pentru circulație. În cele din urmă, s-a ajuns la un consens cu autoritățile pentru implementarea unei soluții tehnice de remediere. Numai că bulgarii au greșit din nou, ceea ce a generat alte întârzieri.

CNAIR: „Constructorul bulgar trebuie să finalizeze montarea ultimelor eclise pe podul de la km 38”

Abia în aceste zile, cu 2 ani mai târziu decât ar fi trebuit, începe să se vadă luminița de la capătul tunelului. Contactat de Mainnews.ro, purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu, a explicat că firma din Bulgaria urmează să finalizeze ultimele lucrări de remediere la podul de la km 38, lucrări care vor fi verificate de diriginții de șantier angajați de CNAIR. Dacă totul este în regulă, traficul va putea fi deschis.

„Constructorul bulgar trebuie să finalizeze montarea ultimelor eclise pe podul de la km 38. După aceea se vor face testele statice și dinamice. Dacă toate lucrările și testele ies bine, se poate începe recepția și, dacă nu sunt constatate probleme, se va deschide circulația. Dar toate aceste evenimente depind strict de momentul în care constructorul bulgar finalizează lucrările, care trebuie să corespundă standardelor tehnice în vigoare. Iar asta nu putem să mai estimăm, deoarece toate estimările de până acum au fost contrazise de realitatea din șantier.”, a declarat Alin Șerbănescu pentru Mainnews.ro.

Articole Recomandate

Back to top button