Sunday, April 21, 2024
Jurnalism corect


Autostrada Buzău-Foșcani: CNAIR se pregătește să semneze pentru loturile 1 și 4

By Diochetanu Andreea , in Stirile zilei , at 22 august 2022

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat luni, 22 august, că a demarat procedurile pentru semnarea contractelor necesare construcței tronsoanelor 1 și 4 ale sectorului de autostradă Buzău-Focșani, întrucât nu au fost înregistrate contestații.

„Luni, 22.08.2022, după expirarea termenului legal de introducere a contestațiilor, perioadă în care nu au fost înregistrate contestatii cu privire la rezultatul procedurii de atribuire, atât pentru Tronsonul 1 (km 0+000 – km 4+600) Buzău si Vadu Pașii, cât și pentru Tronsonul 4 (km 71+500 – km 82+440) Mândrești Munteni – Focșani Nord din autostrada BUZĂU – FOCȘANI, CNAIR a solicitat ofertantului desemnat câștigător documentele necesare în vederea încheierii celor două contracte de execuție lucrări”, anunță CNAIR.

Pentru ambele loturi a fost desemnat câștigător Asocierea SA&PE CONSTRUCT SRL – SPEDITION UMB SRL – TEHNOSTRADE SRL.

Pentru Tronsonul 1, cu preţul de 689.285.996,26 Lei, fără TVA, iar pentru Tronsonul 4, cu preţul de 763.720.833,05 Lei, fără TVA.

Durata de execuție a contractelor este de 20 de luni, iar perioada de garanție a lucrărilor este de 10 ani.

„Autostrada Buzău – Focșani face parte din Coridorul 3 – București – Regiunea NE (Moldova) (OR3) și reprezintă o prioritate absolută la nivel național, conform analizei din Modelul Național de Transport, dezvoltarea infrastructurii rutiere prin construcția unei autostrăzi în lungul acestui coridor va conduce la creșterea traficului rutier prin generarea de noi călătorii și atragerea de noi investiții în ariile urbane.

Coridorul facilitează accesul în zona turistică Neamț sau nordul Moldovei. Coridorul se desfășoară la contactul dintre Subcarpații Curburii și Câmpia Română între Ploiești și Mărășești, Culoarul Siretului între Mărășești și Pașcani, Podișul Sucevei între Pașcani și Siret”, mai precizează compania.

Foto: Facebook/ CNAIR

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW