Autoritățile din Mureș au lansat licitațiile pentru cele trei stații de desalinizare pentru râul Târnava Mică
Primăria municipiului Târnăveni și Compania Aquaserv au lansat anunțurile de licitație publică pentru achiziționarea a trei stații de desalinizare a apei, pentru Târnăveni, Suplac și Fântânele. Demersul este necesar în urma oscilației nivelului clorurilor din râul Târnava Mică, după inundarea minei Praid, de la sfârșitul lunii mai, relatează Agerpres.
Sorin Megheșan, primarul municipiului Târnăveni, a declarat că speră ca în 15 zile să fie depuse ofertele, astfel încât în cel mult 20 de zile, o lună, să fie semnat contractul de proiectare și execuție.
„Am lansat licitația și cerința noastră e să se poată trata 6.000 de metri cubi de apă în 24 de ore, adică 250 mc/h. De asemenea, am dat un termen de 15 zile după care sperăm că vom avea ofertele depuse, vom analiza ofertele și sper ca în 20 de zile, maximum o lună, să avem semnat contractul de proiectare și execuție. Valoarea preconizată de noi este în jur de 11,9 milioane de lei fără TVA. Această stație este foarte importantă pentru noi, mai ales că în municipiul Târnăveni, cu 30.000 de locuitori, începând din luna iunie, singura zi în care am avut apă potabilă la robinet a fost în data de 18 iulie. Ieri, de exemplu, nivelul salinității din râul Târnava Mică, unde avem priza de captare, era de 350 mg/l, în condițiile în care nivelul maxim admis pentru apa potabilă este de 250 mg/l”, a declarat edilul.
Pentru cele două stații de desalinizare mai mici, de la Suplac și Fântânele, caietul de sarcini a fost întocmit de către operatorul de apă Aquaserv, execuția lor urmând să fie finanțată și din fonduri asigurate de către guvern.
De la începutul lunii iunie, aproximativ 40.000 de locuitori din județul Mureș, dintre care 30.000 din municipiul Târnăveni, nu mai beneficiază de apă potabilă la rețeaua de distribuție publică. Există momente în care, din cauza nivelului crescut al sării din râul Târnava Mică, a fost sistată și furnizarea apei menajere. Această situație este rezultatul inundațiilor de la salina Praid de la finalul lunii mai.



