Thursday, June 4, 2020
Jurnalism corect


Autoritățile au renunțat la măsura privind lingurița de unică folosință la împărtășanie / Nunțile, botezurile și înmormântările, maxim 16 persoane

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 23 mai 2020 Etichete: , ,

Preoții vor putea împărtășii enoriașii cu o singură linguriță, cu condiția ca aceasta să fie dezinfectată în prealabil, arată ordinul comun al ministrului de Interne, Marcel Vela, și ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, care a fost publicat în Monitorul Oficial. De asemenea, se pot organiza nunți, botezuri și înmormântări cu participarea a maxim 16 persoane.
Regulile privind accesul în biserici și desfășurarea slujbelor:
  • Accesul credincioșilor în lăcașul de cult și în locurile unde se organizează slujbe cu caracter privat se va face limitat, astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4 metri pătrați pentru fiecare persoană și o distanță de minimum doi metri între persoane
  • Nu se va permite accesul credincioșilor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree)
  • La intrarea în lăcașul de cult sau în locațiile unde se organizează slujbe cu caracter privat persoanele sunt obligate să își dezinfecteze mâinile cu dezinfectant pe bază de alcool pus la dispoziție de organizatorii evenimentului religios
  • Se vor plasa, în loc vizibil, anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces în lăcașurile de cult și în locațiile unde se desfășoară slujbe cu caracter privat.
  • Activitățile religioase în interiorul lăcașului de cult și în locațiile unde se organizează slujbe cu caracter privat se desfășoară cu participarea unui număr de maximum 16 persoane
  • În interiorul lăcașelor de cult și în locațiile unde se desfășoară slujbe cu caracter privat este obligatorie purtarea măștii
  • Slujbele care se vor oficia de către personalul de cult în aer liber se vor desfășura cu menținerea distanței de 1,5 metri între persoane
  • Slujbele religioase desfășurate în spații publice, în exteriorul lăcașurilor de cult, nu sunt considerate adunări publice
Măsuri sanitare:
  • În cadrul ritualurilor religioase în care se vor folosi obiecte de cult care intră în contact cu credincioșii, acestea se vor dezinfecta după fiecare utilizare
  • Se vor dezinfecta periodic, o dată la 4 ore, obiectele sau suprafețele frecvent atinse (de exemplu, mânerele ușilor, balustrade, scaune).

Sursa foto: Inquam Photos / Casian Mitu

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW