PoliticStirile zilei

AUR a depus moțiunea de cenzură. Cum va vota USR

AUR a depus marți în Parlament moțiunea de cenzură împotriva guvernului Ciolacu. Șansele ca această să fie adoptată sunt însă mici, în condițiile în care USR a anunțat că nu susține demersul.

„Marcel Ciolacu trebuie să părăsească funcţia de premier. Nu vrem să avem copiii lui Iliescu la conducerea României, nu mai vrem să avem corupţie. (..) Astăzi, cu semnăturile parlamentarilor AUR, sperăm să fie mai mulţi la vot din rândul deputaţilor minorităţilor, premierul Nordis trebuie să plece. Îi mulţumim doamnei Ioana Grosaru, reprezentant al minorităţii italiene, sperăm din suflet ca şi cehii, şi slovacii, şi tătarii, şi turcii, şi reprezentanţii altor minorităţi să voteze”, a declarat George Simion.

USR: „Nu vom colabora cu trădătorii de ţară”

Cu toate acestea, șansele ca moțiunea să treacă sunt extrem de mici. Opoția ar mai avea teoretic nevoie de 17 parlamentari de la putere care să voteze pentru demiterea guvernului AUR, asta dacă USR s-ar decide să susțină demersul. Într-o declarație făcută din Parlament, Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al USR a transmis că partidul condus de Elena Lasconi nu va vota moțiunea alături de partidele extremiste, în condițiile în care nu există un plan concret de guvernare.

„Nu vom colabora cu trădătorii de ţară. AUR îşi trădează ţara în cele mai grele momente, când lumea întreagă se schimbă în jurul nostru. În aceste momente, AUR se comportă ca braţul ascuns al lui Marcel Ciolacu. Premierul Nordis şi-a găsit salvarea în izolaţionişti. La fel cum George Simion a sperat să îşi găsească salvarea la prezidenţiale cu voturile PSD. Au recunoscut toţi că PSD i-a dat voturi lui Simion. Nu mai este niciun secret. Un blat între corupţi şi extremişti”, a afirmat Ionuţ Moşteanu.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articole Recomandate

Back to top button