Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

UPDATE: Aviz negativ pentru Florin Cîțu/Audiere Florin Cîțu: Vrem să modificăm aspectele negative din OUG 114. Vom elimina supraimpozitarea contractelor part-time

By Andreea Traicu , in Politic Stirile zilei , at 29 octombrie 2019 Etichete: , , ,

UPDATE:

Florin Cîțu, propunerea PNL pentru postul de ministru al Finanțelor, a primit aviz negativ din partea Comisiei de audieri. Este primul ministru propus care primește aviz negativ.

Membrii celor două comisii au avizat negativ noul mandat cu 19 voturi „pentru”, 19 „împotrivă” şi nicio abţinere.

Florin Cîțu, propunerea PNL pentru funcția de ministru al Finanțelor, este audiat în Comisia de specialitate. Cîțu este unul dintre cei mari critici ai actualului ministru, Eugen Teodorovici. El are printre priorități rectificarea bugetară, legea bugetului, modificarea Ordonanței 114, dra și, ca noutate, repatrierea tezaurului, despre care spune că predecesorii săi nu au făcut suficient de mult. 

„Îmi iau angajamentul că voi face tot ce pot să revigorez, împreună cu guvernatorul BNR și BNR, Comisia comună româno-rusă care are ca obiectiv repatrierea tezaurului din Rusia. Cred că miniștrii de Finanțe de până acum nu au făcut suficient.

Vrem să modificăm aspectele negative din OUG 114. Vom elimina supraimpozitarea contractelor part-time, vom elimina complet TVA defalcat. Vom lăsa agenții economici să aleagă dacă vor impozit pe venit sau pe profit.

Deja la Ministerul Finanțelor există o schiță de buget pentru 2020, o vom lua ca bază pentru propunerea noastră de buget.

Obiectivul meu e de a respecta tratatele semnate de România în UE și de a evita procedurile de infringement, pentru că o asemenea procedură declanșată duce la downgradarea de către agențiile de rating și la creșterea dobânzilor”, a declarat Florin Cîțu la audierile din Parlament.

Pe de altă parte, Florin Cîțu promite că va respecta angajamentele pe care România le are: încadrarea în ținta de deficit bugetar, alocarea a 2% din PIB pentru armată, dar și 6% pentru învățământ, bani care ar trebui să fie folosiți nu doar pentru plata salariilor ci și pentru investiții.

„Mă voi lupta cu toate puterile ca nici un cetățean român să nu-și piardă drepturile deja câștigate.

Nu am o cifră legată de impactul reorganizării ministerelor și agențiilor guvernamentale, dar fiecare ministru va veni cu propunerea sa.

Vom avea criterii de performanță la construirea acestui buget. La apărare vor fi cei 2% alocați, dacă e posibil chiar mai mult. La educație avem o promisiune de a merge către 6%, ca preferință personală vă spun că ar trebui să meargă și spre investiții, nu doar salarii”, a mai spus Florin Cîțu.

Foto: INQUAM PHOTOS/Octav Ganea

 

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Find More Information here to that Topic: mainnews.ro/audiere-florin-citu-vrem-sa-modificam-aspectele-negative-din-oug-114-vom-elimina-supraimpozitarea-contractelor-part-time-vom-elimina-complet-tva-defalcat/ […]

  • … [Trackback]

    […] Find More here on that Topic: mainnews.ro/audiere-florin-citu-vrem-sa-modificam-aspectele-negative-din-oug-114-vom-elimina-supraimpozitarea-contractelor-part-time-vom-elimina-complet-tva-defalcat/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *