Au început lucrările pe lotul 3 din autostrada A0 Centura București sud / Cătălin Drulă: Nu mai accept întârzieri

Ministrul Transporturilor a anunțat că joi a fost emisă autorizația de construire pentru lotul 3 din secțiunea sud a autostrăzii A0 Centura București, tronsonul dintre DN6 – Bragadiru și A1.
„Avem autorizație de construire „proaspătă”, dată pentru lotul 3 (între DN6 – Bragadiru și A1) din Autostrada de centură a Bucureștiului, semi-inelul sudic”, a anunțat Cătălin Drulă, pe Facebook.
Lotul 3 a fost câștigat de grecii de la Aktor – Euro Construct Trading 98, pentru 750,8 milioane de lei fără TVA. Contractul a fost semnat pe 14 aprilie 2019 și prevedea 12 luni de proiectare și 30 de luni de execuție.
Proiectarea, în schimb, a durat mai mult decât era stipulat în contract, iar lucrările vor fi demarate în anul 2021, în loc de anul 2020.
„Voi urmări îndeaproape lucrările și voi face tot ce-mi stă în putere ca proiectul să rămână în grafic. Nu mai accept întârzieri cum s-a întâmplat cu finalizarea peste termenul contractual a proiectului tehnic”, a adăugat ministrul Transporturilor.
Tronsonul va cuprinde 9 pasaje, 4 poduri, un nod rutier la intersecția cu A1, o parcare de scurtă durată și un spațiu de servicii, ambele în oglindă.
„Conform contractului, lotul 3 (18 km) va fi finalizat în 2023 – an în care, de altfel, vreau să deschidem circulația pe întreaga secțiune de sud a A0”, a spus Drulă.
Autostrada A0 Centura București
Secțiunea de Sud
Lotul 1 Glina – Vidra
Constructor: Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS
Lungime: 16,93 km
Valoare contract: 830,6 milioane lei fără TVA
Data semnării: 26 august 2019
Termen: 12 luni proiectare și 30 de luni execuție
Garanție 5 ani
Lotul 2 Vidra – Bragadiru
Constructor: Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS
Lungime: 16,3 km
Valoare contract: 750,8 milioane lei fără TVA
Data semnării: 9 martie 2019
Termen: 12 luni proiectare și 30 de luni execuție
Garanție: 5 ani
Stadiul lucrărilor: 3,46%
Lotul 3 Bragadiru – Joița
Constructor: Aktor – Euro Construct Trading 98
Lungime: 17,965 km
Valoare contract: 750,8 milioane lei fără TVA
Data semnării: 14 aprilie 2019
Termen: 12 luni proiectare și 30 de luni execuție
Garanție: 5 ani
Secțiunea de Nord
Lotul 1 DJ 601A – Corbeanca
Constructor desemnat: Nurol Insaat VE Ticaret (Nu a fost semnat contractul din cauza unor contestații)
Lungime: 17,5 km
Valoarea ofertată: 846,7 milioane lei fără TVA
Termen: 12 luni proiectare și 22 de luni execuție
Garanție 10 ani
Lotul 2 Corbeanca – Afumați
Constructor desemnat: SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade (Nu a fost semnat contractul)
Lungime: 19 km
Valoarea estimată a contractului: 831,9 milioane lei fără TVA
Termen: 12 luni proiectare și 22 de luni execuție
Garanția ofertată: 10 ani
Lotul 3 Afumați – Cernica
Constructor desemnat: Nurol Insaat VE Ticaret (Nu a fost semnat contractul din cauza unor contestații)
Lungime: 8,6 km km
Valoarea ofertată: 428,8 milioane lei fără TVA
Termen: 12 luni proiectare și 18 de luni execuție
Garanția ofertată: 10 ani
Lotul 4 Cernica – A2
Constructor: Asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade
Lungime: 4,47 km
Valoarea estimată a contractului: 312,6 milioane lei fără TVA
Termen: 12 luni proiectare și 18 de luni execuție
Garanție 10 ani
Sursă foto: Inquam Photos / George Călin



