Friday, April 19, 2024
Jurnalism corect


Au fost semnate primele contracte de finanţare din PNRR pentru managementul apei

By Diochetanu Andreea , in Stirile zilei , at 26 iulie 2022

Tánczos Barna, ministrul Mediului, a anunțat marți, 26 iulie, că au fost semnatele primele contracte de finanţare din PNRR pentru managementul apei, în valoare de peste 60 milioane euro.

Oficialul a explicat că acestea se referă la întreţinerea în bune condiţii şi monitorizare a lucrărilor hidrotehnice existente, de prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă prin echipamente performante sau de digitalizare şi automatizare. „Toate aceste investiţii vor asigura populaţiei un grad crescut de siguranţă şi o reducere semnificativă a riscului la inundaţii”, a punctat ministrul.

„Cele trei contracte semnate astăzi cu AN „Apele Române”, cu o valoare totală de 60,5 milioane de euro, ne vor permite să fim şi mai operativi în lupta cu schimbările climatice, fenomene care ne afectează pe toţi şi ale căror efecte se resimt chiar şi astăzi. Fie că e vorba de întreţinerea în bune condiţii şi monitorizare a lucrărilor hidrotehnice existente, de prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă prin echipamente performante sau de digitalizare şi automatizare, toate aceste investiţii vor asigura populaţiei un grad crescut de siguranţă şi o reducere semnificativă a riscului la inundaţii.

Echipele ANAR vor fi instruite şi dotate cu echipamente performante, vor putea ajunge în timp mult mai scurt în zonele afectate de fenomene periculoase şi vor putea monitoriza mult mai bine infrastructura de apărare împotriva inundaţiilor”, a subliniat ministrul, citat de News.ro.

Contractele

Conform sursei citate, contractele vizează:

  • primul – 2,5 milioane de euro – vizează reconfigurarea actualului mecanism economic al Administraţiei Naţionale „Apele Române”, în vederea asigurării modernizării şi întreţinerii sistemului naţional de gospodărire a apelor, precum şi a implementării corespunzătoare a Directivei-cadru privind apa şi a Directivei privind inundaţiile.
  • al doilea este aferent investiţiei I4. Concret, adaptarea la schimbările climatice prin automatizarea şi digitalizarea echipamentelor de evacuare şi stocare a apei.
  • altreilea contract este aferent I5 și constă în dotarea adecvată a administraţiilor bazinale pentru monitorizarea infrastructurii, prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă – suma alocată este 35 milioane de euro.

Foto: Facebook/ Tánczos Barna

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW