Monday, November 30, 2020
Jurnalism corect


Asociația Pro Infrastructură: Sunt șanse mari să avem un nou muzeu de autostradă

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 8 aprilie 2020 Etichete: , ,

Estimările Asociației Pro Infrastructură (API) arată că în această vară va fi finalizat lotul de autostradă Iernut – Chețani, parte din Autostrada Transilvania, însă, sunt mari șanse ca acesta să nu poată fi dat în folosință din cauza lucrărilor întârziate pe lotul vecin, Chețani – Câmpia Turzii.

Stadiul fizic al lucrărilor pe lotul de autostradă Iernut – Chețani, în lungime de 17,9 km, la care lucrează asocierea Astaldi – Max Boegl a ajuns la 90%. Estimările API arată că în ritmul de acum lucrările vor fi finalizate în luna iulie.

Pe de altă parte, pe lotul vecin, Chețani și Câmpia Turzii, în lungime 15,7 km, de care se ocupă constructorul român Straco, aflat în insolvență, avansul lucrărilor a ajuns la aproximativ 30%. În urma a două filmări din dronă realizate de API, s-a putut constata că lucrările la acest lot sunt aproape înghețate, ceea ce înseamnă că există șanse foarte mari să nu poată fi dat în folosință, chiar dacă va fi finalizat.

API cere rezilierea contractului

Asociația solicită Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) rezilierea contractului cu compania Straco, să preia și să finalizeze în regie proprie în această vară nodul Chețani (cel puțin două bretele aferente conexiunii A3-DN15) pentru ca șoferii să poată circula pe noua autostradă, să facă rapid expertiza și apoi să lanseze licitația lucrărilor rămase până la Câmpia Turzii.

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, nu a răspuns la telefon pentru a ne oferi o poziție în acest sens.

Sursa foto: Asociația Pro Infrastructură

 

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW