Asimptomaticii vor fi externați mai repede. Nelu Tătaru anunță că cei infectați cu Covid-19 care nu au simptome vor sta în spital doar 10 zile
Pacienții infectați cu coronavirus, asimptomatici sau doar ușor simptomatici, vor sta internați în spital doar zece zile, ulterior fiind trimiși în izolare la domiciliu, sub supravegherea medicului, a anunțat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
Ministrul a anunțat că în cursul zilei de marți va semna un ordin prin care persoanele infectate care nu au simptome sau simptome ușoare vor fi internate în spital timp de 10 zile, ulterior fiind trimise acasă sub supravegherea medicului.
„La propunerea grupului tehnic din cadrul Ministerului Sănătății, grupului științific care se ocupă de evaluări, mâine (marți-n.r.) vom semna un ordin de ministru prin care tot pacientul asimptomatic sau simptomatic ușor va beneficia de o internare de 10 zile, în a 7-a zi se efectuează un test care, dacă este negativ, la 10 zile să meargă acasă, dacă este pozitiv, dar nu mai avem simptome de cel puțin 3 zile, la cei ușor simptomatici, la cei asimptomatici nu am avut simptome, la 10 zile va pleca acasă, cu izolare la domiciliu până la 14 zile, sub supravegherea medicului de familie”, a declarat Nelu Tătaru la Realitatea Plus.
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More on that Topic: mainnews.ro/asimptomaticii-vor-fi-externati-mai-repede-nelu-tataru-anunta-ca-cei-infectati-cu-covid-19-care-nu-au-simptome-vor-sta-in-spital-doar-10-zile/ […]
… [Trackback]
[…] Information on that Topic: mainnews.ro/asimptomaticii-vor-fi-externati-mai-repede-nelu-tataru-anunta-ca-cei-infectati-cu-covid-19-care-nu-au-simptome-vor-sta-in-spital-doar-10-zile/ […]