Armata israeliană cere populaţiei civile să evacueze zona Spitalului al-Shifa din oraşul Gaza, unde desfăşoară o ”operaţiune ţintită”
Potrivit unui mesaj transmis de un purtător de cuvânt al armatei israeliene și citat de AFP, armata solicită luni populației civile să evacueze „imediat” zona spitalului al-Shifa din orașul Gaza, pe care a atacat-o înainte de zori.
”Pentru securitatea voastră, trebuie să evacuaţi imediat zona către vest” pe drumul de-a lungul coastei, ”către sud până în zona umanitară Al-Mawasi”, în sudul Fâşiei Gaza, cere acest purtător de cuvânt în arabă
Martorii prezenti în zona au declarat pentru AFP că manifestele cu acest mesaj au fost aruncate în zonă.
ntr-un comunicat publicat luni dimineaţa, armata israeliană a anunţat că desfăşoară ”o operaţiune ţintită în zona Spitalului al-Shifa”, în capitala enclavei.
”Operaţiunea are la bază informaţii potrivit cărora spitalul este folosit de către terorişti de rang înalt din Hamas”, se arată în acest comunicat.
Locuitori din carttierul central al oraşului Gaza spun că ”peste 45 de tancuri şi vehicule blindate de transport de trupe israeliene” au intrat în cartierul al-Rimal.
Unii anunţă că au loc ”lupte” în jurul spitalului.
Armata israeliană se adresa, până acum, la portavoce locuitorilor oraşului şi le cerea să stea acasă.
Serviciul de presă al Guvernului Hamas a anunţat că Spitalul al-Shifa era ”bombardat” şi că ”zeci de mii de persoane deplasate” se aflau în clădire.
foto: X
Comentarii