Friday, July 26, 2024
Jurnalism corect


Armata a început producția de viziere de protecție împotriva COVID-19

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 10 aprilie 2020 Etichete: , , , ,

Structuri din cadrul Ministerului Apărării au început producția de viziere de protecție pentru acoperirea nevoilor celor care participă la efortul împotriva răspândirii COVID-19. Cei care se ocupă de proiect își propun să producă până la 800 de viziere zilnic.

Vizierele dezvoltate vor asigura protecția personalului militar care acționează în sprijinul autorităților centrale și locale. Până la acest moment au fost produse aproximativ 1.000 de viziere, urmând ca producția să se ridice la 800 de viziere zilnic și să continue până la un total de aproximativ 20.000 viziere.

De asemenea, o echipă de cadre didactice, cercetători şi ofiţeri specialişti din cadrul Centrului de Excelenţă în Robotică şi Sisteme Autonome al ATM a modificat şi adaptat un model de vizieră de protecţie, proiectat de firma PRUSA, care poate fi realizat din materiale consumabile, prin imprimare 3D.

Primele viziere de acest tip au fost printate în academie şi trimise personalului medical din Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central ”Dr. Carol Davila” pentru a fi testate, feedback-ul din partea acestora fiind unul pozitiv, în timp ce un număr de alte 70 de viziere urmează să fie distribuite celor aflaţi în prima linie în lupta împotriva răspândirii COVID-19.

Sursa foto: Inquam photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW