Saturday, April 13, 2024
Jurnalism corect


Arhiepiscopul Teodosie, în atenția presei de la Budapesta, după laudele aduse lui Putin

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 11 februarie 2022

Publicația maghiară Portofolio.hu, care în general abordează teme de natură economică, a dedicat joi, 10 februarie, aprecierilor făcute de arhiepiscopul Teodosie față de Vladimir Putin, omul care a instalat în Federația Rusă un adevărat regim al terorii. 

„Domnul Putin, care este atât de vehiculat în zilele acestea şi văzut atât de negru, nu-i negru cum îl prezintă toată lumea. Am spus-o şi o spun fără frică şi fără nicio ezitare. Este cel mai mare ctitor la Sfântul Munte şi la Ierusalim. În ţara sa, şi Putin, şi Medvedev, sunt ctitori”, a fost declarația care atras atenția presei de la Budapesta.

Acesta a mai susținut la Radio Dobrogea că Occidentul ar fi adus în România, iar nu tancurile rusești, declarație care la rândul a fost adusă în atenție de publicația maghiară.

„Şi am fost pe urmele lor în excursie şi m-am minunat câtă jertfă au făcut. Şi noi îi judecăm ca pe nişte răufăcători. Sigur că au păcatele lor. Ei nu răspund pentru păcatele înaintaşilor care au adus comunismul. Dar nu l-au adus ei. Cei care au adus comunismul, cei din vest, ei au plantat comunismul. Că Marx şi Engels nu sunt din Rusia. Sunt de altă origine”, a declarat Arhiepiscopul Tomisului, la Radio Dobrogea, citat de News.ro.

BOR se delimitează ferm de Teodosie

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), a declarat, pentru Main News, că arhiepiscopul Tomisului nu se exprimă în numele BOR, ci „în nume strict personal”.

„Așa cum deja se știe, arhiepiscopul Teodosie obișnuiește să se pronunțe sui generis inclusiv pe teme extra-bisericesti.
În virtutea autonomiei eparhiale de care se bucură și pe care alege să o folosească adesea în mod original, are desigur dreptul să se exprime liber pe orice temă, fără ca asta să însemne că se exprimă în numele BOR, ci în nume strict personal. Mai ales atunci când își exprimă preferințe sau varii afinități în legătură cu anumite persoane.

BOR comunică public în plan decizional și la nivelul orientării sale instituționale doar prin Sfântul Sinod și prin Cancelaria acestuia, nu printr-un anumit ierarh”, a precizat Vasile Bănescu, la solicitarea Main News.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW