Arhiepiscopia Tomisului, după ce DNA a început urmărirea penală față de ÎPS Teodosie: Regretăm că aceste momente de tensiune apar în perioada de post
Reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului au transmis, în seara zilei de marți, 5 octombrie, un punct de vedere, după ce Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunţat că Înalt Prea Sfinţitul Teodosie este urmărit penal.
„Aspectele menţionate de către domnii procurori probabil că sunt cele din materialul video apărut în presă. Când avocaţii celor invitaţi astăzi la Direcţia Naţională Anticorupţie vor lua contact cu elementele dosarului, vom putea reveni cu informaţii noi”, a transmis Arhiepiscopia Tomisului într-un comunicat de presă, citat de News.ro.
Sursa menționată a mai precizat că Arhiepiscopia Tomisului a solicitat autorităţilor publice în data de 21 noiembrie să aprecieze dacă fapta pretinsului „intermediar” cade sub incidenţa prevederilor art. 244, 258, 291, 348 sau a altor prevederi din Codul Penal şi să acţioneze în consecinţă.
„Regretăm că aceste momente de tensiune (mai mult sau mai puţin artificială) apar în perioadă de post ori în ajunul marilor sărbători, parcă anume pentru a umbri frumuseţea rugăciunii şi a trăirii creştine. Arhiepiscopia Tomisului îşi va continua nestingherită viaţa spirituală, Chiriarhul şi preoţii ei vor intensifica programul de rugăciune iar credincioşii ortodocşi din cuprinsul celei mai vechi eparhii a ţării vor fi pomeniţi în continuare la toate sfintele rânduieli”, a mai precizat Arhiepiscopia Tomisului.
Totodată, reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului susţin că purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române s-a antepronunţat în acest caz şi a încălcat astfel hotărârea Sfântului Sinod.
„Întrucât purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române s-a antepronunţat , fără consultarea Biroului de presă al Arhiepiscopiei Tomisului, într-un caz care priveşte exclusiv persoana Chiriarhului şi cea a unui consilier eparhial al Arhiepiscopiei Tomisului, îi reamintim acestuia că, încălcând flagrant hotărârea Sfântului Sinod nr. 6106/5 iulie 2023 care, la punctul 1, prevede că, în funcţie de competenţele proprii în materia punctului de vedere al Bisericii, sunt mai multe paliere de responsabilitate în Biserica Ortodoxă Română (nivelul eparhial, nivelul mitropolitan, nivelul Patriarhiei Române, Patriarhul României şi Sfântul Sinod), creează impresia greşită că încalcă principiile autonomiei eparhiale, ale disciplinei comunicării publice în Biserica Ortodoxă Română şi, mai presus de toate, prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază orice om, inclusiv un ierarh al Bisericii. Îi reamintim, totodată, domnului purtător de cuvânt al Patriarhiei Române că autoritatea supremă a Bisericii Ortodoxe Române, Sfântul Sinod, a hotărât că «purtătorii de cuvânt nu pot trimite către presă punctele de vedere personale şi nici nu pot exprima public puncte de vedere personale în probleme referitoare la instituţia pe care o reprezintă» (H.S.S. 6106/5 iulie 2023, punctul 4)”, au mai declarat reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului.
Context
DNA a început urmărirea penală față de Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, și de consilierul economic al instituției, Ilie Petre, după ce Recorder a publicat un documentar filmat cu camera ascunsă în care arhiepiscopul Teodosie acceptă plata unui comision de 160.000 lei către un pretins om de afaceri pentru ca acesta să intervină la Secretariatul de Stat pentru Culte în vederea aprobării unei finanțări de 800.000 lei.
„În luna iulie a anului 2023, suspectul Petrescu Teodosie, în calitatea menționată mai sus, ar fi promis suma de 160.000 lei unui om de afaceri (martor în cauză), reprezentând un procent de 20% din suma de 800.000 lei, pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obțină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenței pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcționarilor cu drept de decizie în această privință din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte. La acea discuție ar fi participat și celălalt suspect, acesta fiind cel care ar fi negociat cu omul de afaceri termenii în care urma să fie pusă în practică „înțelegerea” respectivă. Suma de 800.000 lei ar fi urmat să fie utilizată pentru finanțarea unor lucrări de construcție ori reabilitare a unităților de cult aflate în subordinea Arhiepiscopiei Tomisului”, au transmis procurorii DNA.
Potrivit imaginilor publicate de Recorder, Teodosie acceptă oferta unui fost preot, care juca rolul unui om de afaceri, și îl pune pe acesta în legătură cu consilierul său pentru stabilirea tuturor detaliilor, inclusiv cu privire la plata „comisionului”, în valoare de 20% din finanțarea care urma să fie obținută de la stat. „E mană cerească pentru noi”, a fost replica lui Teodosie la auzul afacerii propuse de către colaboratorul Recorder.
În imaginile surprinse într-o altă zi, arhiepiscopul Tomisului apare alături de consilierul său și pretinsul om de afaceri punând la punct toate detaliile afaceri. În urma acestor discuții, Arhiepiscopia Tomisului a trimis la Secretariatul de Stat pentru Culte o cerere de finanțare de circa 800.000 de lei, pe care însă a retras-o la scurt timp după ce jurnaliștii Recorder s-au interesant despre aceasta.
Investigația Recorder poate fi vizionată aici
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii