Friday, May 24, 2024
Jurnalism corect


Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților anunță o posibilă restrângere a accesului la slujba de înmormântare a ÎPS Pimen

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 21 mai 2020 Etichete:

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a anunțat, joi, că există posibilitatea să restrângă accesul la slujba de înmormântare a arhipăstorului Pimen.

Conform sursei citate, credincioșii își pot lua rămas bun de la ierarh până vineri, la ora 12:00, atunci când la avea loc slujba de înmormântare, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava.

După slujba înmormântării ce va fi precedată de slujirea Sfintei Liturghii, trupul neînsufleţit al arhipăstorului Bucovinei va fi apoi depus, conform dorinţei sale, la Mănăstirea Sihăstria Putnei.

Cetățenii care își vor dori să își ia rămas bun de la arhiepiscopul Pimen sau cei care doresc să participe la înmormântare sunt rugați să respecte măsurile și îndrumările specifice acestei perioade de pandemie.

„Îi rugăm pe preoţi şi pe credincioşi să fie înţelegători şi conştienţi de faptul că spaţiul este unul limitat, astfel încât va fi posibil să apelăm la o restrângere a accesului atât pe durata depunerii trupului neînsufleţit, cât mai ales în timpul slujbei de înmormântare a Părintelui Arhiepiscop Pimen. Nădăjduim că, la pomenirea ce se va face la 40 de zile de la trecerea sa la cele veşnice, situaţia să fie cu mult îmbunătăţită şi restricţiile vor fi reduse, astfel încât să avem posibilitatea cu toţii de a cinsti aşa cum se cuvine pe acest vrednic Arhipăstor al Bisericii lui Hristos din Moldova”, a transmis Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.

Președintele Klaus Iohannis a transmis o scrisoare de condoleanțe pentru moartea ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

În scrisoarea transmisă, șeful statului a spus că moartea ÎPS Pimen este „un moment de tristeţe pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română”.

Doresc să adresez sincere condoleanţe Preafericirii Voastre, înalţilor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române şi membrilor Sfântului Sinod, precum şi credincioşilor din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, odată cu trecerea le cele veşnice a Înaltpreasfinţitului părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Este un moment de tristeţe pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română şi pentru toţi credincioşii care s-au aflat sub înalta arhipăstorire a Înaltpreasfinţitului Pimen.

Personalitate longevivă şi păstor cu har, Înaltpreasfinţitul Pimen s-a dăruit cu generozitate Bisericii şi semenilor, şi-a consacrat eforturile misionare păstrării identităţii româneşti, punând în valoare, în ţară şi peste hotare, bogăţia spiritualităţii ortodoxe şi patrimoniul valoros al bisericilor şi mănăstirilor din Moldova”, a scris preșdintele Iohannis.

În scrisoarea sa, Klaus Iohannis a amintit și despre contribuția Bisericii Române la combatarea pandemiei de coronavirus.

„Evocând personalitatea celui dispărut, doresc să remarc şi faptul că, prin rugă şi sprijin pentru cei aflaţi în dificultate, prin ajutor pentru cei din prima linie, Biserica Ortodoxă Română a participat consistent la efortul naţional de combatere a pandemiei. Sunt încredinţat că în perioada care urmează, sub înţeleapta arhipăstorire a Prefericirii Voastre, Biserica Ortodoxă Română va fi sprijin pentru societatea noastră, îmbinând misiunea sa pastorală cu preocuparea pentru protejarea credincioşilor şi ierarhilor săi, pentru o cât mai grabnică revenire la normalitate a României”, se mai arată în scrisoare.

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Pimen, a murit în noaptea de marți spre miercuri, la Institutul „Matei Balș” din București, în urma unui al doilea atac de cord. Părintele Pimen ar fi murit în jurul orei 00:50, conform Basilica.ro.

ÎPS Pimen a fost preluat cu un elicopter SMURD pe 20 aprilie, de la Suceava, aflându-se în stare gravă după ce a fost infectat cu Covid-19.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW