Aproximativ 246.000 de elevi din familii defavorizate au primit 500 de lei de la Guvern
Aproximativ 246.000 de elevi care provin din familii defavorizate au primit joi, 21 aprilie, 500 de lei, fiind vorba de una dintre măsurile prevăzute în programul „Sprijin pentru România”, a anunțat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, la finalul ședinței de Guvern.
„S-a operaţionalizat una dintre măsurile cuprinse în programul economico-social «Sprijin pentru România». Este vorba despre elevi care provin din familii sărace, un număr de 246.000 de elevi astăzi le intră pe card suma de 500 lei, echivalentul a 3 rate lunare(…)Este vorba de 122 milioane lei pe care i-am plătit astăzi”, a declarat Marcel Boloș, la finalul ședinței de Guvern de joi.
Ministrul Fondurilor Europene a mai anunțat că Guvernul a distribuit 1.188.000 de pachete alimentare, în valoare de 170 de lei fiecare, către persoanele defavorizate, în contextul sărbătorilor pascale.
„E măsura pe care o derulăm cu finanţare din fonduri europene. Deci măsurile anunţate de către Guvern în ceea ce priveşte sprijinul persoanelor vulnerabile sunt în implementare și îşi continuă mersul firesc”, a fost concluzia ministrului.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More on that Topic: mainnews.ro/aproximativ-246-000-de-elevi-din-familii-defavorizate-au-primit-500-de-lei-de-la-guvern/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on that Topic: mainnews.ro/aproximativ-246-000-de-elevi-din-familii-defavorizate-au-primit-500-de-lei-de-la-guvern/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Info here on that Topic: mainnews.ro/aproximativ-246-000-de-elevi-din-familii-defavorizate-au-primit-500-de-lei-de-la-guvern/ […]
… [Trackback]
[…] Info on that Topic: mainnews.ro/aproximativ-246-000-de-elevi-din-familii-defavorizate-au-primit-500-de-lei-de-la-guvern/ […]