Saturday, May 25, 2024
Jurnalism corect


Aproape 100 de medici se solidarizează cu doctorița acuzată că lua mită de la bolnavii de cancer

By Vîrban Robert , in Justitie Stirile zilei , at 1 februarie 2023 Etichete: , , ,

Aproape 100 de medici dintre cei 252 care sunt angajați la Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava au semnat o scrisoare de susținere a șefei Secției de Oncologie, Anca Dumitrovici Ababneh, acuzată că ar fi primit mită de la pacienții bolnavi de cancer, relatează Monitorul de Suceava.

Curtea de Apel Suceava a admis contestația șefei Secţiei de Oncologie a Spitalului Judeţean Suceava, Anca Ababneh Dumitrovici, împotriva măsurii arestării preventive și a dispus plasarea acesteia în arest la domiciliu pentru 25 de zile. Doctorița a fost arestată pe 20 ianuarie pentru luare de mită.

Colegii îi sar în apărare: Un mic gest de recunoștință

În motivarea prin care judecătorii de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel Suceava au înlocuit măsura arestării preventive cu arestul la domiciliu, aceștia menționează că „în opinia publică, și mai ales în cadrul corpului medical, persistă concepția că primirea de către medici a unor „atenții” este legitimată de dorința pacientului de a gratifica medicul pentru interesul manifestat în legătură cu situația sa medicală”, precizează Monitorul de Suceava.

În acest context este menționată și scrisorea semnată de 95 de colegi ai lui Ababneh, depusă la dosar de avocații acesteia, în care medicii susțin că „eventualele daruri din partea pacienților, dacă într-adevăr acestea există, ar putea reprezenta doar un mic gest de recunoștință din partea acestora, luând în considerare efortul și seriozitatea depuse în salvarea vieților lor. Nu credem că poate fi vorba de luare de mită sau primire de foloase necuvenite”.

Potrivit anchetatorilor, doctorița a primit în mod repetat de la pacienţii blonavi de cancer sau de la apropiaţii acestora sume cuprinse între 50 de lei şi 50 de euro, dar şi diverse produse alimentare, între care miere, caşcaval şi brânză, notează News.ro.

Șpagă dublă de la un pacient cu două forme de cancer

Presa locală spune că ancheta pornit de la denunțul familiei unui pacient care a murit de cancer și al unui pacient care a reclamat că a primit tratamentul de care avea nevoie doar după ce i-a oferit medicului bani. Mai mult, doctorița ar fi pretins o șpagă de două ori mai mare de la un pacient care suferea de două forme de cancer.

„Din transcrierea înregistrărilor audio-video care documentează cele 64 de acte de primire de bani și alte bunuri, unul iese în evidență prin cinism. Astfel, reiese că în dimineața zilei de 13 decembrie 2022 medicul ar fi pretins și a primit de la un pacient 100 de lei: pacientul respectiv, care suferea de două forme de cancer, a pus în documentele medicale pe care i le-a înmânat doctoriței suma de 50 de lei. Medicul a răsfoit documentele, a găsit banii și i-a dat înapoi spunându-i că are două cancere. Pacientul a pus atunci într-o coală de hârtie împăturită două bancnote de 50 de lei, pe care le-a înmânat medicului, care i-a spus că nu trebuie să se deranjeze, apoi i-a mulțumit. Ultima sumă de bani primită, din seria celor 64 documentate de anchetatori, a fost în după-amiaza zilei în care a fost reținută, când a primit de la aparținătorul unui pacient 200 de lei”, relatează Monitorul de Suceava.

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW