Aplicația TikTok e din nou disponibilă în App Store și Google Play, în SUA

Aplicația TikTok e din nou disponibilă în App Store și Google Play, după ce a fost suspendată timp de câteva ore și a riscat să fie interzisă definitiv pe teritoriul SUA.
Aplicația e din nou disponibilă după ce, cu o zi înainte de învestirea președintelui ales Donald Trump a fost suspendată timp de câteva ore și a riscat să fie interzisă definitiv. Tot atunci, platforma a dispărut complet din magazinele de aplicații, deoarece o lege prevedea amenzi foarte mari pentru furnizorii de internet și magazinele de aplicații, în valoare de până la 5.000 de dolari pe utilizator.
TikTok a făcut obiectul unui scandal după ce fostul președinte Joe Biden a semnat o lege adoptată în 2024 de Congres, care a obligat compania-mamă a TikTok, ByteDance, să vândă aplicația sau să se confrunte cu interdicția de pe teritoriul american.
Motivele interzicerii aplicației țineau de securitatea națională, guvernul american susținând că TikTok colectează date de la utilizatori.
Donald Trump a prelungit valabilitatea aplicației la 21 ianuarie, cu 75 de zile, și a propus ca ByteDance să acorde SUA 50% din capitalul TikTok în schimbul neaplicării legii.
Sursă foto: Pixabay