Apartamente la tot poporul – țeapa lui George Simion
34 ani de la Revoluție, Capitala României. Câteva zeci de persoane au stat marți la coadă în fața sediului de campanie al candidatului AUR la președinția României, George Simion, pentru a semna așa-numite contracte de înscriere în programul electoral prin care li se promite acordarea de apartamente la preț redus.
35.000 de euro – apartament cu două camere, 50.000 de euro – apartament cu trei camere și 70.000 de euro – apartament cu patru camere. Acestea sunt prețurile cu care promite liderul AUR, George Simion, că vor fi oferite cetățenilor apartamente, cu condiția – ați ghicit – ca el să fie ales președintele României. Pentru a face „oferta” ceva mai credibilă, liderul AUR a pus la bătaie și așa-numite contracte. Sute de persoane s-au înghesuit marți în fața sediului de campanie al AUR pentru a pune mâna pe o asemenea hârtie, care în realitate nu valorează absolut nimic.
„Contractul” cu Simion – valoare zero
În primul rând, nu valorează absolut nimic pentru că nu președintele României se ocupa de edificarea de locuințe sociale, ci Guvernul, prin intermediul Ministerului Dezvoltării.
În al doilea rând, așa cum a explicat fostul judecător Cristi Danileț, pentru că ce au semnat oamenii la sediul AUR nu are nicio valoare juridică, indiferent dacă Simion ajunge sau nu președintele României.
Contractul de înscriere în Planul Simion pe care l-am analizat conţine multiple erori juridice menită să înşele românii naivi şi necunoscători ai unor aspecte banale de legislaţie.
În primul rând, se colectează fără drept date personale: nume, CNP, nr. telefon se adună de către o persoană fizică care nu are nicio împuternicire în acest sens, dar invocă o funcţie publică pe care ar putea-o ocupa în viitor.
În al doilea rând, chiar dacă va fi ales Preşedinte al României, el nu va putea pune în aplicare un astfel de contract/plan. Alocarea terenurilor pentru construcţia de locuinţe, ridicarea imobilelor respective, repartizarea lor, creditarea acestora nu sunt atribuţii nici ale Preşedintelui, nici măcar ale Parlamentului sau Guvernului, ci ale administraţiei publice locale şi ele se acordă pentru implementare unor entităţi private şi numai prin proceduri legale.
În al treilea rând, neîndeplinirea contractului nu este sancţionată în niciun fel. Faptul că respectivul îşi va da demisia din funcţia de preşedinte nu înseamnă că cei care au contractat vor fi despăgubiţi.
Dacă naşte atâtea aşteptări şi este convins pe promisiunile sale, atunci să se angajeze, sub semnătură originală dată fiecărui doritor, că dacă nu face ce promite va plăti o sumă de bani fiecărei persoane care crede astfel de promisiuni.
În concluzie, acest document nu are nicio valoare legală, pentru că se încheie cu o persoană fizică care nu are dreptul şi nici măcar dacă va fi ales Preşedinte al statului nu va avea dreptul să facă ceea ce scrie în ‘contract‘”, a explicat Danileţ pentru Epoch Times.
Comparat cu Caritas
Într-un comunicat de presă semnat de Ramona Strugariu, REPER a solicitat intervenția Parchetului General.
„Cer Parchetului General să se sesizeze din oficiu în cazul „contractului” lui Simion. Este șocant cum autoritățile române, împreună cu o țară întreagă, asistă impasibile la cea mai mare escrocherie post Caritas, pe care o ridică la rang de artă un extremist cu aspirații prezidențiale. El invită românii să semneze împreună un contract prin care, din ipotetica funcție de președinte al României, le oferă locuințe de 35 000 de euro, le refinanțează credite și le rezolvă multe griji ale vieții. Simion colectează ilegal datele personale ale românilor, inclusiv codul numeric personal și alte informații sensibile, în numele unei minciuni ordinare. Simion nu poate semna un contract prin care se angajează în numele unei funcții publice pe care presupune că o va ocupa în viitor. Dacă este convins că poate onora angajamentul asumat în contract, să prevadă despăgubiri echivalente cu sumele promise, în caz de neîndeplinire a obligațiilor”, a transmis REPER.
Nu este pentru prima dată când un pretendent la o funcție importantă în statul român lansează o astfel de fumigenă în speranța de a-i duce de nas pe românii naivi. În noiembrie 2012, în timpul campaniei pentru alegerile parlamentare, Dan Diaconescu a promis 10.000 de locuri de muncă, cu salarii de până la 200 de euro, care ar fi fost finanțate de compania Google. În realitate, a fost vorba despre un site web lansat de Diaconescu, închis la scurt timp din cauza problemelor cu drepturile de autor.
Comentarii