Tuesday, August 11, 2020
Jurnalism corect


Anumiți angajați din construcții ar putea ieși mai devreme la pensie

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 17 februarie 2020 Etichete: , , , , ,

Angajații care lucrează în domeniul construcțiilor ar putea avea posibilitatea să iasă mai devreme la pensie, potrivit unei propuneri de lege, pusă recent în dezbatere în Senat. 

Măsura legislativă se referă la angajații care lucrează în construcții de nave, care desfășoară o serie de activități specifice.

Proiectul de lege se află în Senat. Pentru a intra în vigoare, acesta trebuie adoptat de Parlament, promulgat de Klaus Iohannis și publicat în Monitorul Oficial.

Ce prevede proiectul de lege

Proiectul de lege prevede „includerea în categoria locurilor de muncă cu activitate în condiții speciale a unor posturi din industria navală, în așa fel încât și angajații din construcția de nave să poată beneficia de reducerea vârstei de pensionare”.

Măsura se aplică doar pentru angajații  care desfășoară activități de control nedistructiv cu radiații ionizante, izolare cu vată minerală, galvanizare, sablare/zincare, vopsitorie, sudură, montare/demontare schele, lăcătușerie montaj, tubulatură montaj, polizare montaj, mecanică montaj și electrică montaj.

Acești angajați ar urma să beneficieze,

În cazul unui stagiu minim de cotizare de 30 de ani, această categorie de angajați ar putea beneficia de o reducere a vârstei standard de pensionare cu zece ani.

Vârsta minimă de pensionare ar urma să fie pentru cei care lucrează în construcția de nave, de 53 de ani pentru femei și 55 de ani pentru bărbați.

În expunerea de motive se arată că angajații din industria navală ar trebui să se poată pensiona anticipat, pentru că de-a lungul activității lor se supun unor riscuri mai mari față de alte domenii. Măsura“ține cont de condițiile speciale zilnice pe care aceștia le îndură (vânt, ploaie, frig, expunere constantă la gaze toxice)”.

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW