Thursday, December 8, 2022
Jurnalism corect


ANPC: Amenzi de peste 300.000 de lei pentru 14 magazine Carrefour/ Alimente expirate sau păstrate în condiții necorespunzătoare dar și practici comerciale înșelătoare

By Andreea Traicu , in Politic Stirile zilei , at 30 octombrie 2019 Etichete: , , , ,

14 magazine Carrefour s-au aflat în atenția inspectorilor de la Protecția Consumatorului. În urma controalelor două magazine au fost închise temporar, au fost confiscate mărfuri alimentare și s-au dat 35 de amenzi în valoare de peste 300.000 de lei.  

Conform ANPC, au fost retrase de la vânzare 209 kg de produse alimentare în valoare de 3.798 de lei, au fost retrase definitiv 1.423 kg de produse alimentare în valoare de 28.875 lei. De asemenea,  s-a solicitat remedierea deficiențelor și începerea procedurilor de autorizare pentru mașinile de produs gheață.

Abaterile constatate privesc, printre altele, comercializarea peștelui fără respectarea condițiilor de păstrare, produse calde expuse la temperaturi mai mici de 60 de grade, comercializarea de produse cu caracteristici necorespunzătoare, produse fără dată de fabricație, lipsa de informații, elemente de identificare sau data limită de consum depășită, pește alterat, produse din carne pentru care nu s-a putut stabili trasabilitatea, produse din zona gastro pentru care nu s-a putu stabili data preparării, practici comerciale înșelătoare, nerespectarea temperaturilor de depozitare pentru produse din carne sau pește, nerespectarea condițiilor de expunere a mărfii.

La Carrefour Militari, neregulile au constat în păstrarea peştelui în alte condiţii decât cele indicate de furnizor, preparatele calde erau ținute la temperaturi de sub 60 de grade, iar cele reci erau la temperaturi de peste 8 grade, crap sălbatic din Grecia vândut ca având ”prospeţime extra”, în condiţiile în care gradul de prospeţime era B. Nereguli similare au fost găsite şi la Carrefour Băneasa, precum şi la Carrefour Bucureşti – Orhideea.

La Carrefour Constanţa au fost găsite cuptoare insuficient igienizate, un congelator mobil neiginenizat, obiecte din plastic care nu sunt recomandate uzului în alimentaţia publică şi peşte păstrat la temperaturi mai mari decât cele recomandate

Au fost verificate Carrefour București Militari, Carrefour București Băneasa, Carrefour Constanța, Carrefour Brașov, Carrefour București Grand Arena, Carrefour București Colosseum, Carrefour Satu Mare, Carrefour Cluj Napoca, Carrefour Baia Mare și Carrefour Oradea Lotus Market.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW