Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

ANPC a amendat Enel cu peste 10 milioane euro

By news.ro , in Stirile zilei , at 20 octombrie 2023

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au amendat compania Enel Energie SA cu peste 52 de milioane de lei pentru că nu a facturat consumul lunar de energie electrică la tarifele prevăzute în legislaţie. ANPC a transmis că cei afectaţi de calculul defectuos al facturilor trebuie să se adreseze Enel Energie SA pentru restituirea diferenţelor.

„Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 52.019.254,19 lei (10.403.850,83 euro), operatorul economic Enel Energie SA, pentru nerespectarea prevederilor art 1, alin 1 (1), lit. a) şi b) din OUG 27/2022, privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale, în perioada 1.04.2022 – 31.03.2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energie cu modificările şi completările ulterioare”, au transmis comisarii ANPC, vineri, printr-un comunicat de presă.

În urma acţiunii de control desfăşurate la jumătatea lunii septembrie, de comisarii ANPC, au fost constatate mai multe aspecte.

Astfel, facturarea consumului lunar al energiei electrice din luna februarie 2023 nu se realizează conform legislaţiei în vigoare, la un preţ final al energiei electrice de maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul în care consumul lunar este cuprins între 93 kWh – 100 kWh, ci la un preţ final al energiei electrice mai mare de 0,80 lei/kWh;

De asemenea, facturarea consumului lunar al energiei electrice în cursul anului 2023 nu se realizează conform legislaţiei în vigoare, pentru consumurile lunare cuprinse între 255,01 kWh şi 300 kWh, pentru care primii 255 kWh trebuie facturaţi la un preţ final al energiei electrice de maximum 0,80 lei/kWh, TVA inclus, iar consumul care depăşeşte 255 kWh trebuie facturat la preţul de 1,30 lei/kWh, TVA inclus;

Totodată, facturarea consumului lunar al energiei electrice în cursul anului 2023 nu se realizează conform legislaţiei în vigoare, pentru consumurile lunare cuprinse între 100,01 kWh şi 255 kWh, care trebuie facturaţi in integralitate la un preţ final al energiei electrice de maximum 0,80 lei/kWh;

ANPC a menţionat că modalitatea de facturare a fost folosită în cadrul facturilor emise aferente consumului de energie electrică, începând cu data de 1 ianuarie 2023 şi este în vigoare şi în prezent.

„Aceasta afectează, conform punctului de vedere oficial al Enel Energie SA, 303.196 locuri de consum, pentru lunile ianuarie-august 2023, la o categorie între 19.000 şi 44.000 locuri de consum/lună, ceea ce a generat un prejudiciu asumat oficial de operatorul economic, în valoare de aproximativ 3.536.929 lei/lună pentru perioada menţionată. Acest fapt demonstrează că un număr de până la 44.000 de consumatori casnici români sunt afectaţi direct de calculul defectuos al facturilor, realizat de operatorul economic de la începutul anului până în prezent”, a precizat sursa citată.

Enel Energie SA a fost amendată cu o sancţiune reprezentând 1% din cifra de afaceri pentru că nu a făcut niciun demers în favoarea consumatorilor.

„Având în vedere circumstanţele agravante regăsite în timpul acţiunii de control şi faptul că operatorul economic nu a efectuat niciun demers în favoarea consumatorilor, se impune sancţionarea companiei Enel Energie SA, conform prevederilor art. 16, alin (1) din OUG 27/2022, privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale, în parioada 1.04.2022-31.03.2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei, amendă contravenţională de 1% din cifra de afaceri anuală a operatorului economic, din anul financiar anterior sancţionării, respectiv 52.019.254,19 lei (10.403.850,83 euro)”, au explicat comisarii ANPC.

Sursa citată menţionează că pentru recupararea sumelor consumatorii trebuie să se adreseze direct operatorului economic.

“Precizăm totodată faptul că OUG nr.27/2022, nu prevede sancţiuni contravenţionale complementare, motiv pentru care odată cu amenda aplicată nu se poate dispune o măsură de restituire a sumelor încasate fără temei legal de către operatorul economic.

Toţi consumatorii cărora le-a fost majorat tariful trebuie să se adreseze direct operatorului economic pentru restituirea diferenţelor”, au mai transmis comisarii ANPC.

Sursa foto: Uniunea Europeană

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW