Persoane circula prin ploaie si vant, marti, 24 octombrie 2017. Inquam Photos / Octav Ganea
Meteorologii anunță o răcire semnificativă a vremii în următoarele zile, cu temperaturi până la -13 grade și precipitații în majoritatea regiunilor.
Potrivit ANM, în intervalul 17 martie, ora 10 – 20 martie, ora 10, vremea se va răci semnificativ, iar nopţile şi dimineţile vor deveni deosebit de reci pentru această perioadă.
„În sudul şi estul Transilvaniei, precum şi în dealurile subcarpatice va fi ger (minime de -13, -11 grade). Se va produce brumă şi local îngheţ la sol”, anunţă ANM.
În Oltenia, vestul Munteniei, sudul Transilvaniei și la munte vor fi cantități de apă de 10-30 l/mp și strat de zăpadă.
Vântul va avea intensificări de 40-45 km/h în majoritatea regiunilor.
În zona joasă a judeţelor Suceava şi Neamţ va ninge viscolit şi se va depune strat de zăpadă de 2-5 cm. La munte vântul va avea intensificări cu viteze în general de 60-70 km/h, iar în zona înaltă de peste 80-85 km/h. Va ninge, va fi viscol şi se va depune strat de zăpadă în general de 10-15 cm, au transmis meteorologii.
În judeţele Argeş, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Dolj şi Olt, treptat vor predomina ninsorile, iar în judeţele Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna şi Harghita va ninge viscolit. Se va depune strat de zăpadă în general de 8-15 cm.
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.