Wednesday, April 24, 2024
Jurnalism corect


Angel Tîlvăr: „Cooperarea militară dintre România și Italia va crește nivelul de reziliență în actualul context de securitate”

By Stratulat Anca , in Stirile zilei , at 15 februarie 2024 Etichete: , ,

Cu ocazia Reuniunii Interguvernamentale dintre România și Italia, care a avut loc la Roma pe 14 și 15 februarie, ministrul apărării naționale al României, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit în mod bilateral pe 15 februarie cu o delegație a Ministerului Apărării din Italia, în frunte cu senatoarea Isabella Rauti.

Programul discuțiilor oficiale a cuprins evaluarea situației de securitate și explorarea unor căi concrete pentru intensificarea colaborării în sfera securității și apărării, atât în cadrul NATO cât și al Uniunii Europene, în contextul cooperării regionale și în cadrul relațiilor bilaterale de apărare.

„În contextul actual, mai mult ca niciodată, doar împreună putem să identificăm mecanismele de adaptare la un mediu de securitate din ce în ce mai fragmentat şi volatil. Singura manieră în care putem obţine rezilienţa necesară în vederea depăşirii provocărilor recente este printr-o colaborare extinsă în cadrul alianţelor din care facem parte, precum şi prin coordonare adecvată în plan bilateral”, a arătat Angel Tîlvăr.

Ministrul apărării din România a exprimat recunoștință pentru contribuția Italiei la întărirea poziției de descurajare și apărare a NATO în zona Mării Negre. Aprecierea a vizat participarea Forțelor Aeriene Italiene la misiunea de poliție aeriană în România și implicarea cu trupe în cadrul structurilor aliate prezente pe teritoriul național.

„Apreciez în mod special contribuţia constantă a Italiei în cadrul misiunilor de Poliţie Aeriană Întărită din România, inclusiv pentru asumarea participării şi în anul 2025, precum şi pentru contribuţia cu trupe la Brigada Multinaţională găzduită de ţara noastră. România înţelege pe deplin aceste dislocări de trupe ca pe dovezi solide ale unui angajament ferm în susţinerea posturii de apărare şi descurajare aliată şi, la rândul nostru, în anul 2025, vom contribui cu trupe în sprijinul Grupului de luptă al NATO din Bulgaria, condus de Italia. Toate acestea înseamnă solidaritate şi unitate, piloni de bază ai principiului apărării colective”, a menţionat ministrul apărării naţionale. Angel Tîlvăr a reiterat, în acest context, invitaţia adresată Forţelor Terestre Italiene de a participa, cu un detaşament de nivel companie, la începutul lunii iunie a acestui an, la exerciţiul SCORPION LEGACY 24 care va fi organizat de Brigada Multinaţională Sud-Est de la Craiova.

„MCM va contribui la libertatea şi siguranța rutelor de navigație în Marea Neagră. După cum cunoașteți, inițiativa este deschisă participării şi altor state aliate. După operaționalizarea inițiativei, ne dorim și o participare a Italiei”, a declarat Angel Tîlvăr.

În cadrul convorbirilor de la Ministerul italian al apărării, cele două delegații au trecut în revistă stadiul relațiilor bilaterale, fiind punctate evenimentele desfășurate pe parcursul anului trecut, care au confirmat stadiul excelent al relațiilor româno-italiene în domeniul militar, cât și angajamentul de dezvoltare al acestora, inclusiv în cadrul formatelor regionale de cooperare.

Ministrul Tîlvăr a subliniat faptul că România și Italia participă împreună la eforturile operaționale din Balcanii de Vest, în context NATO şi al Uniunii Europene.

„România contribuie cu aproximativ 400 de militari la Operația EUFOR Althea, iar în luna mai a anului trecut a preluat funcția de șef de stat major al misiunii. În 2024, Italia va deține funcția de locțiitor al comandantului operației, iar anul viitor România este pregătită să preia comanda misiunii”, a arătat Angel Tîlvăr.

De asemenea, ministrul apărării naționale a subliniat faptul că România rămâne un contributor constant cu trupe la misiunea NATO din Kosovo – KFOR, exprimând convingerea că și în acest teatru de operații contingentele român și italian vor colabora excelent, mai ales în condițiile în care comanda misiunii va fi preluată de Italia, începând cu luna octombrie a acestui an.

De asemenea, ministrul Tîlvăr a evidențiat oportunitățile importante care rezultă pentru industria de apărare din cele două țări din implementarea programelor de înzestrare ale Armatei României, în condițiile în care țara noastră alocă în mod constant, din 2017, 2 la sută din PIB pentru apărare. În acest context, a reiterat părții italiene invitația de a participa cu oferte și cu inițiative de cooperare industrială cu parteneri economici din România la derularea acestor programe.

foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW