Anchetă Recorder: Problemele din dosarul de revoluționar al lui Marcel Ciolacu
Actualul premier al României, Marcel Ciolacu, a obținut certificat de revoluționar în anul 1992 pe baza unei declarații plină de neconcordanțe. Rolul determinant pe care și-l atribuie în declarații nu e confirmat nici de alți participanți, nici de fotografii, nici de documente relevante, arată o investigație publicată de Recorder. Șeful executivului dat în judecată, în iunie 2023, Secretariatul pentru Revoluționari în încercarea de a obține titlul de „Luptător cu Rol Determinant”, de pe urmă căruia ar putea obține indemnizații retroactive de peste 40.000 euro.
Jurnaliștii de la Recorder au reușit să intre în posesia unei declarații personale, scrisă de mână, care prezintă versiunea lui Marcel Ciolacu asupra Revoluției buzoiene. Cu toate că nu este datată explicit, având în vedere că Ciolacu se prezintă drept „student în anul II la Universitatea Ecologică, secția Drept”, aceasta ar trebui să fi fost redactată în toamna anului 1992, atunci când actualul premier avea 25 ani.
În povestea tânărului Ciolacu, flama revoluționară locală se aprinde pe 22 decembrie 1989, dimineața. Iar el își ia, în acest scenariu, un rol esențial.
„În dimineața zilei de 22 decembrie cunoscând de la postul de radio «Europa Liberă» ce se întâmplă în Timișoara și București, am plecat la servici unde am propus colegilor să mergem în fața sediului județean al P.C.R. Aici am fost întâmpinați de Poliție care a încercat să ne întoarcă din drum; deoarece eram numeroși poliția a fost ineficientă. Am intrat în sediul P.C.R. unde împreună cu alți cetățeni ne-am organizat în C.F.S.N. și am pus oameni să păzească bunurile și documentele din sediul P.C.R. Pe Primul Secretar l-am pus sub pază și l-am reținut în sediu, pentru a ne informa asupra unor detalii pe care nu le cunoaștem.”, susține Ciolacu în declarația respectivă.
În dosarul de revoluționar apar și declarațiile a trei martori, care l-au susținut pe Marcel Ciolacu încă din 1992 în inițiativa sa de obținere a unui certificat de revoluționar. Cei trei care îi susțin în scris teza ieșirii în stradă în acele zile sunt, ca și actualul premier, dintre fondatorii asociației locale de revoluționari – „Club 22” Buzău, în același an 1992.
De altfel, în discuțiile pe care jurnaliștii Recorder le-au avut cu mai mulți participanți indubitabili la evenimentele din acea zi, niciunul nu a putut exemplifica o acțiune revoluționară în care să fi fost implicat Marcel Ciolacu. I se confirmă doar prezența, începând cu un moment greu identificabil, din ziua de 22 decembrie.
Fuga lui Nicolae Ceaușescu e consemnată în documente la ora 12:10. Iar acest detaliu e cu atât mai important cu cât dă, în prezent, în legislație, definiția orașelor cu rol determinant la Revoluție – mai exact, localitățile în care, în urma confruntărilor cu forțele de represiune, „au existat persoane ucise, rănite sau reținute până la fuga dictatorului”. Și, firește, luptători cu rol determinant nu pot fi decât în astfel de orașe.
Prin eforturile Asociației „Club 22”, și Buzăul a ajuns pe această listă selectă, în 2015, în mandatul unui secretar de stat PSD. La Buzău, în schimb, arată sursa citată, Parchetul Militar a infirmat constant, prin adrese oficiale, că au existat morți, răniți sau reținuți înainte de fuga dictatorului, ceea ce înseamnă că oamenii care au ieșit pe stradă în acest oraș nu pot fi considerați ca având un rol determinant în prăbușirea comunismului. Drept urmare, același Secretariat pentru Revoluționari care i-a acordat Buzăului titulatura se luptă acum, într-un alt proces civil, să i-o retragă.
Unde lucra Ciolacu?
Dincolo de momentul declanșării revoltei locale, varianta lui Marcel Ciolacu asupra Revoluției, consemnată în declarație, se izbește însă și de alte inadvertențe. Actualul premier se pune pe sine în ipostaza mobilizatorului care atrage la manifestația de la Palatul Comunal și colegii de serviciu. Aici se ridică un mare semn de întrebare.
O documentare detaliată a Recorder din 2019, când Marcel Ciolacu era președintele Camerei Deputaților și primea de la Secretariatul pentru Revoluționari condus de PSD o primă aprobare pentru titlul dorit, nu a identificat niciun revoluționar buzoian care să îi fi fost politicianului și coleg de serviciu. Tot atunci, Ciolacu le-a răspuns în scris jurnaliștilor că era „angajat al unei secții a Electronicii Industriale din Buzău”. Numai că în Buzău nu a existat o asemenea întreprindere.
Dilema avea să se risipească în acest an. Odată ajuns la Palatul Victoria, premierul și-a publicat CV-ul, în care menționează că, între 1988 și 1990, a fost angajat la Întreprinderea Electronica Industrială, București. Și într-adevăr, la București a funcționat o fabrică cu acest nume. Cu toate acestea, rămâne întrebarea, dacă lucra la o întreprindere din București, cum a dat Marcel Ciolacu fuga la serviciu în Buzău, în dimineața zilei de 22 decembrie 1989, ca apoi să strângă grupul cu care a mers la sediul județean al PCR, a înfrânt Miliția și a preluat controlul administrației buzoiene? Totul în numai câteva ore, înainte ca regimul comunist să cadă.
Puteți citi ancheta integrală pe Recorder.ro.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii