Saturday, December 14, 2024
Jurnalism corect


Anchetă internă în Poliție, după ce un comisar-șef și-ar fi amenințat subalternii din cauza amenzilor aplicate transportatorilor de lemn

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 20 septembrie 2022 Etichete: , , , , ,

Conducerea Poliției Române a anunțat marți, 20 septembrie, că a deschis o anchetă internă, după ce sindicatul Europol a publicat o înregistrare în care adjunctul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin și-ar amenința subalternii care ar fi dat prea multe amenzi transportatorilor de lemn din județ.

Începând de cu data de 17, te mut la Reșița. Două luni de zile fără acord și mă urc pe tine și în 2 luni de zile te gândești. Mă țin de voi o lună de zile și vă fac ce trebuie, să vedeți că nu sunteți artiști, nu sunteți șmecheri. Crezi că dacă aveți 100 de constatări sunteți șmecheri? Nu. Îți arăt eu ce fel de constatări ai, că am lucrat ca tine. Ești numai într-o direcție, nu ești în 10 direcții. Ești așa…când vrei..numa pe licențe, numa pe licențe. Sau în altă zi, numa pe lemne, numa pe lemne”, se arată în înregistrarea publicată de Sindicatul Europol, în care susține că ar fi vorba de adjunctul IPJ Caraș-Severin, comisarul-șef Aurel Coman, care le-ar cere subordonaților să „nu mai deranjeze cercurile relaționare ale șefilor din poliție cu patronii firmelor preferențiale”.

Sindicatul Europol l-a acuzat pe numărul 2 din IPJ Caraș-Severin că ar avea legături cu oameni politici influenți din județ și că, „ori de câte ori are ocazia”, le-ar spune subordonaților „că nu au altceva de făcut decât să acționeze cu radarul tocmai în ziua în care fiul unui om politic din județ circula cu autoturismul cu o viteză de peste 100 km/h în localitate” și că i-ar amenința că ar putea fi dați afară din Poliție.

Adjunctul inspectorului șef participă la nenumărate evenimente alături de oameni politici din zonă ori când dispune verificări asupra activității polițiștilor în momentul în care aceștia întocmesc dosare penale unor persoane influente pentru nerespectarea normelor rutiere în vigoare, cu scopul cel mai probabil de a-i determina să nu mai aplice legea față de aceste categorii de persoane”, mai arată sindicaliștii.

După ancheta Direcției Control Intern din cadrul Inspectoratului General de Poliție, vor fi „dispuse măsurile legale care se impun”, potrivit comunicatului transmis de conducerea Poliției Române.

sursa foto: Facebook/Poliția Română

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW