Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ancheta în dosarul dispozitivelor cardiace preluate de la cadavre, extinsă. Alți trei medici au ajuns în vizorul procurorilor

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 3 martie 2023 Etichete: , , , , ,

Procurorii Parchetului General au anunțat vineri, 3 martie, că au extins ancheta din dosarul aparatelor cardiace preluate de la cadavre în cazul altor 3 medici, dintre care un fost șef de clinică de cardiologie și un fost manager al Spitalului Sfântul Spiridon din Iași.

Este vorba de dosarul în care procurorii Parchetului General susțin că medicul Dan Tesloianu, ajutat și de alți medici de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași, ar fi montat pe pacienți 238 de dispozitive cardiace preluate de la cadavre.

Al treilea medic intrat în vizorul procurorilor este un cardiolog care i-ar fi furnizat medicului Dan Tesloianu stimulatoare și defibrilatoare „a căror sursă nu se cunoaște”, fiind acuzat de complicitate la abuz în serviciu, potrivit Parchetului General.

Fostul șef al clinicii de cardiologie ar fi avizat ilegal o listă care cuprindea dispozitivele cardiace ce pot fi sterilizate. Documentul ar fi fost folosit ulterior pentru a steriliza dispozitive medicale de unică folosință, arată procurorii.

El mai este acuzat că ar fi aprobat ilegal în anul 2018 două protocoale „care nu au fost înregistrate și avizate de consilierul juridic al unității medicale” și care aveau ca obiect utilizarea dispozitivelor cardiace.

În cazul fostului manager al Spitalului Sfântul Spiridon, procurorii susțin că a semnat mai multe documente prin care „accepta reutilizarea dispozitivelor medicale implantabile, (…) fără a se asigura (…) că interesele legitime ale pacienților erau protejate, girând acțiunile ilegale ale medicului inculpat”, potrivit sursei citate.

Totodată, procurorii au ridicat în urma perchezițiilor făcute în cazul celor trei medici zeci de mii de lei, zeci de mii de euro și mii de dolari.

Au fost puse sub sechestru, printre altele, un apartament din Iași, un imobil construit fără autorizație în Movileni și 36 de tablouri semnate de pictori precum Nicolae Tonitza sau Ștefan Luchian, ce-i aparțin medicului Dan Tesloianu, aflat în arest preventiv.

CITEȘTE ȘI: Noi informații din dosarul dispozitivelor cardiace preluate de la cadavre. De ce a fost arestat medicul Dan Tesloianu

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii