Anchetă DNA pentru banii cheltuiți pe promovarea cărții lui Nicolae Ciucă / Precizările parchetului anticorupție
Procurorii Direcției Națională Anticorupție (DNA) au demarat în urmă cu câteva luni o investigație penală in rem privind finanțarea cu 2 milioane de euro din bugetul de stat pentru promovarea cărții „În slujba țării”, semnată de președintele PNL, Nicolae Ciucă. Ancheta DNA este in rem, adică nu vizează o persoană anume, ci fapte.
Postul de televiziune Antena 3 CNN a relatat în seara zilei de marți, 19 noiembrie, că DNA a deschis, în luna august, un dosar penal care vizează finanțarea din bani publici a panourilor publicitare pentru cartea lui Nicolae Ciucă.
Citând un document al procurorilor, sursa citată a arătat că a fost începută urmărirea penală pentru utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice și spălare de bani.
Parchetul anticorupție a confirmat că există un dosar penal, iar „în dosarul respectiv nu este dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de nicio persoană”, adică este urmărire in rem.
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind începerea urmăririi penale într-un dosar care ar viza folosirea fondurilor alocate de către Autoritatea Electorală Permanentă partidelor politice pentru promovarea unei cărţi aparţinând unui candidat la alegerile prezidenţiale, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de nicio persoană”, a transmis DNA într-un comunicat de presă.
DNA a menționat că dosarul a fost înregistrat pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie în 2 septembrie, în urma trimiterii pe cale administrativă de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unei sesizări formulată de către o persoană fizică.
Panourile „Ostașului Ciucă” au costat 2 milioane de euro plătiți din bani publici de PNL
Partidul Național Liberal a cheltuit nu mai puțin de 2 milioane de euro, fonduri de la bugetul de stat, pentru promovarea cărții „În slujba țării”, semnată de președintele PNL, Nicolae Ciucă, arată publicația Snoop.ro.
„PNL a comunicat (…) că din luna mai şi până azi a cheltuit «din subvenţii acordate de la bugetul de stat» 510.000 de euro pe lună pe 400 de panouri stradale care promovează cartea lui Nicolae Ciucă, un proiect personal finanţat din bani publici. Partidul a mai achitat 450.000 de euro pentru producerea şi montarea afişajului în toată ţara”, relata publicaţia.
Foto: Inquam Photos / George Călin
Comentarii