Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Anchetă de amploare a DNA în vămile cu Republica Moldova

By Vîrban Robert , in Justitie Republica Moldova Stirile zilei , at 17 ianuarie 2023

Direcția Națională Anticorupție a descins marți, 17 ianuarie, în cinci puncte de trece a frontierei cu Republica Moldova și în alte 26 de locații. Procurorii caută probe într-un amplu dosar penal în care 20 de vameși și polițiști sunt bănuți că ar fi primit mită pentru a facilita trecerea ilegală a frontierei, au declarat surse judiciare pentru Mainnews.ro.

Potrivit unui comunicat transmis de DNA, ancheta vizează fapte de corupție care ar fi fost comise în perioada iulie 2021 – septembrie 2022. Procurorii au suspiciuni că vameșii și polițiștii ar fi primit drept mită sume între 30 și 250 de euro de la mai mulți cetățeni moldoveni, care urmau sa ajungă in Germania, pentru a le facilita trecerea ilegală a frontierei. 

Procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție, a Grupării Mobile de Jandarmi Bacău și a Direcției de Operațiuni Speciale.

Anchetă și în Republica Moldova

Sunt percheziții și pe malul celălalt al Prutului. Procuratura Anticorupție și ofițerii din cadrul Serviciului Protecție Internă și Anticorupție (SPIA) al MAI au descins în posturile vamale ale Republicii Moldova aflate la frontiera cu România.

„Acțiunile de urmărire penală sunt desfășurate în cadrul unei cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție în legătură cu tranzitarea unor puncte de frontieră. Investigațiile comune au fost efectuate pe parcursul a mai mult de un an de zile, fiind documentați angajați ai Serviciului Vamal și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră”, a transmis Procuratura Anticorupție a Republicii Moldova.

Traficul transfrontalier nu a fost afectat

Potrivit Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, nu există probleme în ceea ce privește traficul transfrontalier în punctele de trecere vizate de procurorii anticorupție.

„Ca urmare a solicitărilor reprezentanţilor mass-media referitoare la acţiunile derulate de către autorităţile anticorupţie în mai multe puncte de trecere a frontierei, vă facem cunoscut faptul că traficul transfrontalier şi formalităţile de control prin toate punctele se derulează în condiţii normale, fără a fi înregistrate întreruperi sau blocaje. (…) Ne exprimăm astfel convingerea că, împreună cu autorităţile competente, vom contribui la creşterea gradului de integritate în rândul efectivelor noastre”, a transmis IGPF.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW