Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Analiza Națională privind acordarea burselor pentru elevi: Mai mult de 36% din primării nu răsplătesc performanțele copiilor

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 20 aprilie 2020 Etichete: , , , ,

O analiză a Consiliul Național al Elevilor arată că aproape 37% din primăriile din România nu acordă burse pentru elevi, iar 55% dau burse mici și foarte mici.

Analiza a fost făcută pe baza răspunsurilor date de administrațiile locale din 928 de localități din România.

“Analiza Națională privind acordarea burselor pentru elevi constituie un reper menit să ne confere o radiografie asupra modului iresponsabil de administrare a microsistemelor educaționale(…)Pentru elevii din România, cu precădere pentru cei aflați în risc de excluziune socială, bursa nu constituie doar un stimulent pentru a realiza performanță școlară, ci un serviciu care le oferă posibilitatea de a fi școlarizați și de a avea acces la educație cu adevărat”, arată CNE.

Acordarea de bursele pentru elevi este prevăzută în lege, dar cu toate acestea analiza CNE scoate la suprafață faptul că 335 de primării, adică 36,1%, nu acordă niciun tip de burse pentru elevi.

CNE a cerut date de la 3.129 de instituții, însă au răspuns doar 928 dintre ele.

Conform aceluiași studiu, sunt 511 primării care acordă burse, însă nu tuturor elevilor, ci doar parțial și în cunatum mic și foarte mic.

De asemenea, numărul primăriilor care acordă burse tuturor elevilor care se încadrează pentru acestea, iar sumele sunt cele prevăzute de lege, este 82.

Vezi AICI analiza generală și situația corespunzătoare fiecărui județ.

Cum se acordă bursele pentru elevi

În drept, conform alineatului d), articolului 105 din Legea educației naționale nr. 1/2011:

(2) Finanțarea complementară se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar și din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat cu această destinație, pentru următoarele categorii de cheltuieli:

d) cheltuieli cu bursele elevilor.

De asemenea, articolul 82 din Legea educație naționale nr. 1/2011 prevede, la alineatul (1): Elevii de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat beneficiază lunar de burse de performanță, de burse de merit, de burse de studiu și de burse de ajutor social.

Conform Ordinului nr. 5576/2011 din  7 octombrie 2011 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar de stat, emis de Ministerul Educației și Cercetării Științifice,

ART. 2 Acordarea burselor menţionate la art. 1 reprezintă o formă de sprijin material, vizând atât protecţia socială, cât şi stimularea elevilor care obţin rezultate foarte bune la învăţătură şi disciplină.

ART. 3    (1) Bursele se acordă din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale de care aparţin unităţile de învăţământ preuniversitar, potrivit prevederilor art. 105 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.

sursa foto: Inquam Photos /Octav Ganea

 

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *