Thursday, November 14, 2019
Jurnalism corect


ANALIZĂ Iohannis și Dăncilă au oferit cea mai plictisitoare campanie prezidențială: fără dezbatere și fără proiecte

By Tudor Alexandru , in Analize & Investigatii Politic Stirile zilei , at noiembrie 4, 2019 Etichete: , , , ,

Iohannis și Dăncilă au impus ritmul în campania electorală, care a fost una atipică, fără dezbateri între principalii candidați la prezidențiale, fără bannere și afișaj outdoor, fără nervii și tensiunea din urmă cu cinci sau zece ani. Tema principală a fost legată de guvernarea PSD și momentul când aceasta urmează să fie înlocuită de cea a PNL.

Cu un candidat aflat într-o poziție dominantă, președintele Klaus Iohannis, campania electorală a fost una fără nerv, care o diferențiază total față de perioada similară din 2014 sau 2009. A fost prima campanie cu finanțare de la bugetul de stat, ceea ce a făcut ca nici figurile principalilor competitori să nu acopere vizual clădirile principalelor orașe sau drumuri. Fiecare candidat a alergat pe culoarul său, și-a organizat propriile mitinguri și evenimente de campanie, dar nu au existat interferențe între candidați. Nu a existat o dispută de idei, de proiecte, ci s-a mers pe culoare individuale.

Klaus Iohannis a evitat orice participare la o dezbatere televizată, preferând să-și conserve capitalul de încredere pe care îl deține înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale. Cotat cu prima șansă, actualul președinte a fost zgârcit în vorbe, preferând ca mesajele sale să fie date în spații controlate, în fata activului de partid. A atacat în permanență PSD și guvernul Dăncilă.

Viorica Dăncilă a profitat de faptul că și-a menținut poziția de premier și a făcut o campanie cu gândul de a intra în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Liderul PSD a mers în toată țara însoțită de consilierii săi și de secretarul general al partidului, Mihai Fifor. L-a provocat de câteva ori la o dezbatere televizată pe Klaus Iohannis, dar a refuzat la rândul ei orice confruntare directă cu ceilalți candidați. Atacurile sale au vizat mandatul președintelui Iohannis și a încercat să inducă teama în populație despre viitoare guvernare PNL.

Citeste si:  Proiect controversat, retras din Parlament/ Analist: O decizie luată din motive electorale. PSD nu vrea ca Diaspora să se mobilizeze

Dan Barna era privit ca o speranță înainte de primul tur al alegerilor, dar mesajele sale au fost puțin penetrante. Prins în malaxorul declarațiilor între președintele în funcție și premier, liderul USR a pierdut teren, confruntându-se și cu scandaluri interne, dar și cu o anchetă de presă pentru care a trebuit să dea explicații.

Mircea Diaconu a fost o prezență discretă în campania electorală, el mergând singur prin țară. Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu l-au lăsat pe Diaconu să își facă singur campanie, aparițiile celor doi fiind doar la televiziuni, nu și pe teren.

Dărâmarea guvernului PSD: tema care a acaparat campania

De la sfârșitul lunii august, tema principala de discuție o reprezintă momentul plecării PSD de la putere. Proiectele candidaților au trecut în plan secund, întreaga atenție concentrându-se asupra negocierilor din Parlament pentru răsturnarea Cabinetului Dăncilă. Tema a avantaj în mod clar cei doi actori implicați, Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă, și i-a scos pe tușă pe ceilalți.

PNL a stat mai bine de o lună să adune semnăturile necesare dărâmării Guvernului Dăncilă, în timp ce președintele Iohannis a refuzat pe bandă toate propunerile de miniștri venite din partea PSD. A fost o lună în care Viorica Dăncilă și Klaus Iohannis s-au duelat în mesaje în ore de prime-time, dar și printr-o puternică expunere în outdoor.

Citeste si:  Iohannis: Fără PSD, României i-ar fi fost mult mai bine/ Plumb a fost refuzată pentru probleme de integritate

Cea de-a doua lună a campaniei a fost marcată de votul din Parlament la moțiunea de cenzură, dar și de negocierile purtate pentru învestirea noului Guvern. A dispărut campania outdoor din cauza noilor reglementări legislative.

De pe 10 octombrie, momentul votului din Parlament pentru moțiunea de cenzură, calendarul pentru noul Guvern s-a întins pe aproape o lună, cu doar câteva zile înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale. Efectul a fost că întreaga campanie electorală a dispărut, tot efortul părând că se duce în Parlament. Viorica Dăncilă și PSD au fost beneficiarii acestui calendar extins, chiar dacă președintele Iohannis a promis că noul Guvern o să fie instalat rapid. Social-democrații vor să boicoteze votul de învestire pentru Cabinetul Orban, în speranța că nu se va realiza cvorumul de ședință, iar Viorica Dăncilă rămâne încă o săptămână la Palatul Victoria.

Pentru a contrabalansa acest dezavantaj, Dan Barna a încercat să mizeze pe mesaje pentru Diaspora, dar și pe cele în care își mobilizează propriul electorat să fie prezent la urne pentru ca PSD să nu aibă un candidat în turul al doilea. Cu toate acestea, inclusiv în sondajele interne, liderul USR este cotat cu șansa a treia pentru a prinde și alegerile din 24 noiembrie.

În acest context, putem spune că dezbaterea a lipsit în bătălia prezidențială, că structura campaniei a favorizat candidații aflați în funcții publice și că televiziunile și-au pierdut forța de a impune competitorilor o dezbatere televizată. De altfel, presiunea publică pentru o reală dezbatere a lipsit, mesajele apărând mai mult în spațiul online, Facebook fiind locul în care candidații mai mici au încercat să-și livreze mesajele.

Citeste si:  Coaliția de guvernare, pusă sub semnul întrebării. Vosganian: Singurul candidat cu șanse la prezidențiale este Tăriceanu

În acest interval, spațiul public a fost invadat de o bătălie serioasă pentru alegerile locale, confruntarea Gabriela Firea-Vlad Voiculescu-Nicușor Dan fiind una mult mai incinsă și mai ofertantă decât cea prezidențială.

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea  

 

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW